Lumea animalelor: Trei întrebări, trei răspunsuri Recomandat

Vineri, 01 Octombrie 2021 14:56
Publicat în Pet Mania
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

1. Animalele de la grădina zoologică suferă de frig?

În zonele europene, iarna nu mai este foarte aspră şi uneori animalele pot rămane la exterior şi o zi întreagă. Unele sunt mai active decât în timpul verii: urşii, marile ierbivore (bizonii), felinele, leoparzii. Aceştia din urmă trăiesc în stare sălbatică de mult timp în munţii Atlas din Africa de Nord, o regiune unde ninge în fiecare iarnă şi temperaturile pot atinge sub 10 grade Celsius. Vântul este mai problematic pentru că temperatura resimţită coboară cu un grad Celsius pentru fiecare 10 Km/h a vitezei curenţilor de aer. La 0 grade Celsius, cu un vânt de 50km/h, animalele simt ca şi când ar fi -5grade. Animalele cu urechi mari (elefanţii, gazelele), riscă să facă degerături şi trebuie ţinute la interior. Alteori gheaţa depusă pe sol poate face să apară alunecări şi căderi la anumite specii, cum ar fi girafele şi se pot produce fracturi.

2. Toate organele animalelor sunt sensibile la durere?

Da, dar nu toate în acelaşi fel, cu cât sunt mai expuse la leziuni, cu atât concentrează mai mulţi nociceptori (senzori ai durerii). Aceşti senzori plasaţi în muşchi sunt mai puţin numeroşi şi repartizaţi în manieră discontinuă. Aceasta explică caracterul difuz al durerilor musculare. La nivel osos, majoritatea nociceptorilor sunt în maduvă şi periost (stratul subţire care înveleşte osul), unde formează o reţea regulată de aici durerile acute din timpul accidentelor sau fracturilor. În articulaţii, receptorii durerii sunt repartizaţi între capsula sinovială, ligament şi tendoane. Organele interne protejate de piele, muşchii şi oasele au mai puţine terminaţii nervoase. Mai mult, ele sunt dispersate, de unde greutatea de a localiza o colică la rinichi sau la vezica biliară. Viscerele cavitare (intestine, vezică) sunt mai inervate pentru că riscul de a intra în contact cu agenţii patogeni este mai mare. Organele masive (ficat, plămâni) nu posedă deloc sau foarte puţini nociceptori. Ele se pot deteriora sau suferi fără ca să ne dăm seama. Iar creierul nu are nici un senzor de durere, aceştia fiind plasaţi doar în învelişurile creierului sau în vasele sale de sânge.

3. De ce pisicile se tem de apă?

Aceasta este o idee greşită, ca şi aceeaşi că pisicuţele sunt înnebunite să mănânce peşte. Adicţia de un anumit tip de aliment sau aversiunea pentru apă depind de individ şi într-o măsură de rasă. O pisică tânară care are obiceiul de a se uda, nu va ezita ca la vârsta adultă să se plimbe printr-o ploaie torenţială. Pisicile din rasa Van Turcească (sau a lacului Van), care trăiesc încă în stare sălbatică sunt denumite pisici înotătoare datorită obiceiului de a face frecvent băi în lacul de unde se trage numele rasei (lacul Van din estul Turciei). De altfel, ca toate felinele, chiar şi pisicile acvafobe ştiu să înoate foarte bine.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu