Și câinii pot fi actori de teatru (FOTO) Recomandat

Marți, 07 Septembrie 2021 13:00
Publicat în Pet Mania

Unul din cei mai creativi și curajoși regizori din teatrul românesc contemporan, Radu Afrim, care este un artist complex, dar și un mare iubitor de animale, pregătește o premieră: un spectacol în care câinii vor fi personajele principale. Totul a început printr-o vizită pe care regizorul împreună cu toți actorii au făcut-o într-un adăpost de langă oraș. Impresionat, Radu Afrim a declarat: „Cred că e obligatoriu să mergem, măcar o dată, într-un adăpost de câini!”.
El deja a salvat doi câini părăsiți într-o pădure de langă orașul său natal, Beclean, pe care îi ține în casa sa și i-a botezat Kate și Bush. Legătura este foarte puternică și subliniază o oază de așteptare plină de iubire: „Mi-am făcut o casă la Beclean, care e aproape gata. E o casă luminoasă, solară, cu doi câini negri care mă așteaptă și care nu înțeleg de ce eu lipsesc atât de mult. În primele două zile în care mă întorc acasă sunt foarte supărați, nu mai vorbesc cu mine”, marturisește regizorul într-un interviu.
Domnul Afrim colaborează cu echipa Teatrulul Național Craiova pentru proiectul său ambițios, de un altruism exemplar, un plan complex care fascinează aprioric: „Lucrez în aceste zile un nou spectacol. Despre câini. Povesti cu câini. Monoloage pentru câini. Convorbiri cu câini. Poeme pentru câini. Astăzi am fost la un adăpost pentru câini de lângă oraș. Cu toți actorii. Documentare pentru roluri. Câteva ore de tandrețe oferite câinilor din adăpost. Prea puține. Ședință foto. Filmări. Speranțe oferite câinilor. Și la final, abandonul. Fiecare cu ale lui. La repetiția de seară însă, nu s-a putut lucra nimic. Ceva din actori rămăsese acolo. Am abandonat și repetiția. Cred că e obligatoriu ca fiecare din noi să mergem măcar o dată într-un adăpost pentru câini. Cu sau fără saci de boabe. Preferabil, cu. Și să ieșim de acolo, dacă ne permitem, cu un câine”.
În loc de o bătaie de inimă ca o concluzie, putem să cităm un gând: Câinii vin în viețile noastre ca să ne învețe despre dragoste. Și pleacă ca să ne învețe despre pierdere. Un nou câine nu îl va înlocui niciodată pe cel pierdut, doar ne va mări și mai mult inima. Fotografiile din Galeria de imagini de mai jos sunt semnate de Radu Afrim, care este și un fotograf remarcabil.

Surse: Facebook, Metropolis, Știrea Verde

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu