Reprezentarea femeilor în Parlamentul României a ajuns la 11,5%

 
Vineri, 08 Noiembrie 2013 09:47
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri, la o conferinţă privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, că reprezentarea femeilor în Parlament a crescut de la o legislatură la alta, ajungând în prezent la 11,5%, dar este încă departe de situaţia din Parlamentul European unde depăşeşte 33%.
„În România s-au făcut ceva paşi în ultima vreme (în privinţa egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi — n.r.). În Parlamentul care este acum în funcţiune există o creştere a reprezentării femeilor la 11,5% de la 9,8% cât a fost în Parlamentul anterior. Este însă atât de mică încât, poate, nu ar trebui să o scoatem în evidenţă, dar este, totuşi, un progres. Mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că în Guvernul României sunt şase femei ministru”, a spus Mariana Câmpeanu, subliniind că în Parlamentul European mai mult de o treime dintre deputaţi sunt femei.
În continuare, ministrul Muncii a menţionat rezultatele unui studiu privitor la situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în administraţia publică centrală, realizat de Ministerul Muncii, potrivit cărora peste jumătate din posturile de decizie în administraţia publică centrală sunt ocupate de femei.
„Totuşi, în administraţia locală reprezentarea femeilor este foarte slabă. Avem foarte puţine femei primar, sunt destul de puţine femei consilieri locali şi judeţeni. Este o stare care nu este propice pentru dezvoltarea societăţii româneşti. Eu cred că, în consiliile locale, femeile trebuie să aibă un cuvânt de spus, iar acesta să fie exprimat mai puternic. (...) Femeile ar trebui să fie mai implicate atât în viaţa profesională cât şi în politică deoarece s-a dovedit că este posibilă o armonizare a carierei cu familia”, a afirmat ministrul Muncii.
Ministrul Mariana Câmpeanu a adăugat că strategia naţională privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi va fi unul dintre elementele ce vor fi incluse în programul de guvernare pentru perioada următoare.
„Politicile Ministerului Muncii pentru perioada următoare, respectiv 2014-2020, se axează, între altele, pe două strategii importante. Una se referă la creşterea gradului de ocupare, şi ne-am angajat în faţa Europei să creştem rata de ocupare cu 10% — ceea ce este foarte mult, iar a doua strategie se referă la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Aceste două strategii se întrepătrund şi vor fi incluse în programul de guvernare pe următoarea perioadă”, a precizat ministrul Muncii în cadrul conferinţei privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.
Într-un mesaj adresat participanţilor la conferinţă şi prezentat de deputatul Violeta Tudorie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, subliniază că principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală reprezintă o politică de gen introdusă în legislaţia românească încă din anul 2002 şi, ulterior, preluată şi de Codul Muncii. Pe plan european, luna trecută, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să sprijine statele membre în vederea reducerii diferenţei de remunerare între bărbaţi şi femei, pentru a elimina diferenţele până în anul 2020.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu