Explozie la Rafinăria Petromidia (UPDATE) Recomandat

Vineri, 02 Iulie 2021 13:29
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE (ora 15.00): Potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinare, în acest moment, incendiul din cadrul instalaţiei este izolat şi stabilizat, echipele interne şi externe fac eforturi pentru a-l stinge în cel mai scurt timp. Noul bilanţ al victimelor este următorul: 1 deces; 1 angajat dat dispărut; 5 răniţi.

..................................................................................................................................................

UPDATE (ora 13.00): Trei persoane au fost rănite în urma exploziei produse vineri la Rafinăria Petromidia, două dintre ele suferind arsuri, arată bilanţul actualizat al evenimentului comunicat de IGSU.
În zonă este aşteptat să ajungă şi elicopterul SMURD.
Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la o instalaţie de transport petrolier, iar în acest moment salvatorii acţionează pentru închiderea robineţilor şi întreruperea alimentării cu combustibil.
De asemenea, a fost dispusă suplimentarea rezervei de substanţă de stingere cu câte 2.000 litri de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Călăraşi, Tulcea, Ilfov, Galaţi şi Vrancea. (sursa Agerpres)

..................................................................................................................................................

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, vineri, în urma exploziei urmate de incendiu care s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, localnicii fiind alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum.
"Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Totodată, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitate a fost transmis mesaj RO-ALERT", precizează IGSU.
O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri la o instalaţie de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, IGSU precizând că, din informaţiile primite până la acest moment, două persoane ar fi rănite.
Pentru gestionarea incidentului, la faţa locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
Anterior, ISU Constanţa a informat că o persoană a suferit arsuri pe aproximativ 45% din suprafaţa corpului. (sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu