Amenzi de 4,6 milioane lei de Anul Nou Recomandat

Luni, 03 Ianuarie 2022 14:38
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au aflat, la datorie, în acest week-end, pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor.
În contextul sărbătoririi Anului Nou, efectivele MAI au fost angrenate în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru 220 de evenimente publice. În urma acestor activităţi, nu au fost înregistrate incidente deosebite.
Pe parcursul celor trei zile, forţele MAI au început cercetările cu privire la aproximativ 2.300 de infracţiuni şi au aplicat peste 11.350 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4,6 milioane de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pe cele mai aglomerate trasee pentru evitarea blocajelor şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Ca urmare a măsurilor dispuse, au fost înregistrate scăderi faţă de perioada similară din ultimii trei ani în ceea ce priveşte numărul de accidente grave, numărul de decese şi de răniţi grav.
Au fost depistaţi şi conducători auto care nu au respectat regulile de circulaţie, fiind constate 288 de infracţiuni. În urma abaterilor constatate, au fost reţinute 994 de permise de conducere şi au fost retrase 236 de certificate de înmatriculare.
Poliţiştii de frontieră au asigurat fluenţa traficului în punctele de trecere în condiţiile creşterii numărului de persoane care au tranzitat graniţele în aceste trei zile. În total, peste 230.000 de persoane şi aproximativ 57.000 de autovehicule au trecut graniţele ţării. Poliţiştii de frontieră au acţionat şi pentru combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale, fiind organizate 226 de acţiuni şi 635 de filtre.
În ceea ce priveşte misiunile desfăşurate de pompierii militari, aceştia au intervenit în peste 4.000 de situaţii de urgenţă, dintre care 200 de incendii.
Pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, structurile MAI au verificat peste 5.606 operatori economici şi 202.054 de persoane, fiind aplicate 1.399 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 723.200 de lei.
Având în vedere Sărbătorile Religioase din următoarea perioadă, efectivele MAI vor fi mobilizate pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a tuturor evenimentelor publice.
"Facem un nou apel către cetăţeni să respecte în continuare măsurile de protecţie sanitară pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Totodată, recomandăm celor care intenţionează să tranziteze frontiera naţională să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizaţi timpii de aşteptare din fiecare punct de trecere a frontierei.  Reamintim că, la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei.
Indiferent de destinaţie, sfătuim conducătorii auto ca, înainte de a pleca de acasă, să se informeze cu privire la condiţiile de drum şi starea vremii astfel încât să prevină producerea unor situaţii de risc. Efectivele MAI vor fi pregătite în orice moment să acţioneze în sprijinul cetăţenilor şi al comunităţilor pentru limitarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice severe", informează MAI.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu