4 din 10 români consideră că incendiile reprezintă cea mai mare ameninţare pentru locuinţa lor, în timp ce 3 români din 10 plasează cutremurul pe primul loc în acest top al riscurilor care l ...
Mamaia ocupă locul trei în topul celor mai bune destinaţii europene pentru petreceri şi litoral, fiind prezentată drept „Ibiza Europei de Est”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Lit ...
România a fost, anul trecut, pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa ponderii foarte ridicate a populaţiei ocupate în agricultură, la mare distanţă de următoarele clasate, se arată ...
Populaţia aptă de muncă se va reduce cu 44% până în anul 2060, ajungând la aproximativ 7,51 milioane de persoane, potrivit unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică (INS), transm ...
Efectele generate de actuala situaţie politică din România, după depunerea mandatului Executivului, vor depinde de rapiditatea cu care se va forma un nou guvern şi de deciziile ulterioare ale ace ...
Alegerile anticipate în România nu pot fi organizate, potrivit Constituţiei, decât în cazul în care două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de ...
România are nevoie de un cod clar, naţional, al securităţii sistemelor informatice, iar iniţiativa să vină din partea organizaţiilor neguvernamentale specializate, a declarat deputatul Varujan ...
Producătorii versiunii româneşti a jocului Monopoly ar putea dori să modifice cartea „Ieşi liber din închisoare” cu una pe care să apară textul „Scrie o carte în închisoare”. Un amen ...
Reacţiile liderilor PSD după anunţul făcut miercuri de premierul Victor Ponta privind depunerea mandatului nu au întârziat să apară. Aceştia cataloghează gestul premierului drept unul de ono ...
Unul era licenţiat în fizică şi unul în economie, dar au avut o pasiune comună: rockul. Sunt amândoi morţi după ce au salvat mai mulţi tineri prinşi în clubul de noapte bucureştean distru ...
Pe fondul emoţiei cu reverbaţii puternice, apare tentaţia de a înăspri normele şi sistemul de coerciţie. Dar statul nu poate deveni un paznic al iresponsabilităţii noastre.
Patronul clubului ...
România se situează pe locul 3 în clasamentul ţărilor în care raportul preţ-performanţă în comunicaţii este competitiv, potrivit datelor prezentate de Varujan Pambuccian, membru în Comisia ...
Programul „Prima maşină” s-a născut mort, în condiţiile în care un client care vrea să-şi cumpere un autovehicul beneficiază de aceleaşi condiţii ca şi la un credit normal, a declarat ...
Comisia Europeană ar putea aproba, până la mijlocul lunii noiembrie, Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POP-AM) 2014-2020, iar în aceste condiţii România va deschide o p ...
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata sărăciei relative, cu un procent de 25,4%, au arătat oficialii Institutului Naţional de Statistică (INS), citând ...
România ocupă, în 2015, locul 37 din 189 de ţări în clasamentul "Doing Business 2016" elaborat de Banca Mondială, cu un punctaj total de 73,78 puncte. Deşi scorul general înregistrat de Româ ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...