WhatsApp, pe lista preferată a atacatorilor cibernetici Recomandat

Miercuri, 14 Iulie 2021 12:06
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aplicaţiile de mesagerie au devenit cele mai populare în rândul atacatorilor care folosesc tehnici de phishing, pe primul loc în ''preferinţe'' fiind WhatsApp, cu 89,6% din numărul de link-uri maliţioase detectate în perioada decembrie 2020 - mai 2021, arată datele anonimizate, furnizate voluntar de Kaspersky Internet Security pentru utilizatorii de Android.
Conform companiei de software antivirus, link-uri rău intenţionate au fost transmise şi prin Telegram (5,6%), Viber (4,7%) şi Hangouts (mai puţin de un procent).
Analiza Kaspersky relevă faptul că ţările care au înregistrat cel mai mare număr de atacuri de phishing, în perioada de referinţă, au fost Rusia (46%), Brazilia (15%) şi India (7%).
Pe baza statisticilor, Viber şi Hangouts au fost observat un număr mai mic de detectări înregistrate, cu o pondere mai mare în Rusia (89%) şi în ţările CIS - Ucraina (5%) şi Belarus (2%). În acelaşi timp, majoritatea atacurilor de acest fel legate de Hangouts au fost detectate în SUA (39%) şi Franţa (39%).
În ceea ce priveşte numărul de atacuri de phishing înregistrate pentru fiecare utilizator pe WhatsApp, Brazilia (177) şi India (158) au fost în topul rezultatelor. Totodată, utilizatorii ruşi au devenit lideri în numărul de detecţii pe Viber (305) şi Telegram (79), în comparaţie cu alte ţări.
La nivel global, au fost înregistrate 480 de detectări pe zi, în timp ce, între decembrie 2020 şi mai 2021, au consemnat în total 91.242 de detectări.
Potrivit cercetărilor, aplicaţiile de mesagerie au depăşit reţelele sociale cu 20%, în 2020, în ceea ce priveşte popularitatea în rândul utilizatorilor, şi au devenit cel mai popular instrument de comunicare.
De asemenea, anul trecut, audienţa globală a mesageriilor se ridica la 2,7 miliarde de oameni, iar până în 2023 se aşteaptă să crească la 3,1 miliarde, echivalentul a aproape 40% din populaţia lumii.
Kaspersky Internet Security pentru Android a adăugat o nouă funcţie, Safe Messaging, care împiedică utilizatorii să deschidă link-uri rău intenţionate pe care le primesc în aplicaţiile de mesagerie (WhatsApp, Viber, Telegram, Hangouts) şi prin SMS. (sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu