28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Schimbările climatice anunţă taifunuri mai violente în Asia
Schimbările climatice anunţă taifunuri mai violente în Asia

Fenomenul schimbărilor climatice va spori din nou violenţa taifunurilor asupra Chinei, Taiwanului, Japoniei şi celor două state coreene, potrivit unui studiu publicat luni, care semnalează deja o intensificare a acestor fenomene pe fondul încălzirii temperaturii oceanelor, transmite AFP.
În ultimii 37 de ani, taifunurile care au lovit estul şi sud-estul Asiei au câştigat 12-15% în intensitate, scriu autorii studiului publicat în revista de specialitate Nature Geoscience. În perioada vizată proporţia furtunilor din categoriile cele mai puternice (4-5) a crescut de peste două ori, conform studiului. Însă, dacă omul va continua să altereze clima prin intermediul emisiilor de gaze cu efect de seră, apele oceanice vor continua să se încălzească. Ceea ce arată că taifunurile care lovesc estul Chinei, Taiwanul, Coreea de Sud şi Japonia îşi vor creşte intensitatea, scriu Wei Mei şi Shang-Ping Xie, de la Universitatea San Diego din California şi de al Universitatea Carolina de Nord.
Ţinând cont de distrugerile disproporţionate generate de taifunurile mari, acest lucru înseamnă o ameninţare sporită pentru oamenii şi proprietăţile din aceste regiuni, potrivit celor oameni de ştiinţă. În acelaşi timp, populaţia creşte rapid în zonele de coastă şi nivelul apei mării urcă, atrag atenţia cercetătorii, care amintesc că totuşi în ultimii ani taifunurile au rămas în larg, schimbându-se foarte puţin. În decembrie anul trecut a fost adoptat la Paris, sub auspiciile ONU, acordul care prevede adoptarea unui set de măsuri de către statele semnatare pentru limitarea încălzirii planetei.


Articole înrudite