Producţia primului lungmetraj hollywoodian care vorbeşte în mod direct despre scandalul Harvey Weinstein este preconizată să înceapă pe perioada verii, a precizat Universal Pictures, potrivit Reuters.
''She Said'' este o ecranizare a unei cărţi cu acelaşi nume din 2019 despre o investigaţie a New York Times referitoare la acuzaţiile de agresiuni sexuale la adresa lui Weinstein.
Actriţele Carey Mulligan şi Zoe Kazan se află în faza finală a negocierilor pentru a interpreta rolul celor două jurnaliste - Megan Twohey şi Jodi Kantor -, care au scris cartea şi au fost recompensate cu premiul Pulitzer pentru investigaţia publicată în octombrie 2017 pe marginea acestui scandal.
Circa 100 de femei l-au acuzat de comportament sexual inadecvat pe Weinstein, care la vremea respectivă era una dintre cele mai influente personalităţi de la Hollywood, după publicarea unor prime mărturii în The New York Times şi The New Yorker.
Weinstein, care a negat că ar fi întreţinut vreodată relaţii sexuale neconsensuale, a fost condamnat de un tribunal din New York în martie 2020 la 23 de ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală săvârşite împotriva a două femei. Fostul producător a făcut recurs împotriva sentinţei şi aşteaptă rejudecarea procesului riscând totodată să fie extrădat în Los Angeles pentru a răspunde altor acuzaţii de viol.
Cartea ''She Said'' povesteşte lunile de pregătire a investigaţiei jurnalistice, precum şi obstacolele legale pe care Twohey şi Kantor le-au avut de înfruntat pentru a-şi vedea articolele tipărite.
Deşi scandalul Weinstein a fost subiectul mai multor documentare şi a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru filme şi emisiuni de televiziune precum ''The Assistant'' şi ''The Morning Show'', ''She Said'' este primul lungmetraj de ficţiune care vorbeşte despre acuzaţiile împotriva producătorului.
Pelicula va fi realizată de regizoarea germană Maria Schrader. Nu a fost anunţată încă data premierei. (sursa Agerpres)