27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Angelina Jolie este cea mai admirată femeie din lume
Angelina Jolie este cea mai admirată femeie din lume

Actriţa americană Angelina Jolie a fost desemnată „cea mai admirată femeie din lume” de o anchetă sociologică efectuată de firma britanică YouGov, devansând personalităţi precum laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace, Malala Yousafzai, sau fosta primă doamnă a SUA Hillary Clinton, scrie cotidianul spaniol „ABC”.
Artistă, regizoare, soţie iubitoare şi mamă atentă a şase copii, Angelina Jolie este imaginea vie a reuşitei în carieră şi în viaţa personală, fiind mai apreciată şi decât Regina a II-a a Marii Britanii sau preşedinta Congresului naţional Indian, Sonia Gandhi, conform celor peste 25.000 de persoane din 23 de ţări care au participat la sondaj.
Deţinătoare a mai multor premii de prestigiu, printre care şi un Oscar, actriţa de 39 de ani căsătorită cu colegul său de breaslă nu mai puţin faimos, Brad Pitt s-a afirmat, în ultimii ani, şi ca o luptătoare pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, fiind numită chiar ambasador ONU al bunăvoinţei.
Totodată, ea şi-a câştigat respectul multor oameni şi prin combaterea ororilor războaielor prin două filme pe care le-a realizat în calitate de regizor, „In the land of blood and honey” şi „Unbroken” („De neînvins”).


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi