Andra, ambasadoarea unui lanţ de magazine de bijuterii Recomandat

Vineri, 26 Noiembrie 2021 12:34
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Andra şi Cătălin Măruţă au semnat un nou contract! Veniturile lor lunare vor creşte substanţial, iar artista le-a dezvăluit fanilor în ce proiect s-a implicat recent.
Andra câştigă bani frumoşi din muzică, iar Cătălin Măruţă din televiziune. Pe lânga asta, însă, cei doi au diverse evenimente private la care merg împreună şi promovează diverse produse pe reţelele de socializare. Lucru care le aduce în conturi alte sume colosale.
Iar joi, Andra a anunţat că a devenit ambasadoarea unui lanţ de magazine de bijuterii şi alte accesorii. Artista şi-a implicat şi familia în noul proiect şi s-a pozat alături de soţ şi copii. Cătălin Măruţă a promovat, la rândul său, magazinul şi s-a filmat în faţa vitrinei în care apare poza cu familia lui şi a glumit spunându-le fanilor de pe Instagram că i se par cunoscuţi oamenii din fotografie.
„Familia este totul. Iar bijuteriile pe care le am sunt simboluri importante pentru mine: brăţara de la bunica, inelul primit de la părinţii mei când am împlinit 18 ani, inelul de logodnă oferit de Cătălin împreună cu cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, verighetele noastre, colierul pe care mi l-a făcut cadou când am împlinit 10 ani de căsătorie sau cerceii pe care i-a ales împreună cu copiii pentru mine, de Crăciun. Bijuteriile la care ţin au fost alese şi oferite cu dragoste, iar sentimentul acesta mă învăluie atunci când le port. Pe unele le păstrez cu gândul la faptul că într-o zi le va purta Eva”, a scris Andra pe Instagram.
Andra şi Cătălin Măruţă formează un cuplu de 15 ani şi au o familie fericită. Cei doi copii, Eva şi David, le aduc bucurii zilnice, iar familia lor este un etalon pentru fani. Artista a mărturisit că secretul unui mariaj de lungă durată constă în înţelegerea dintre parteneri şi dorinţa de a construi ceva împreună.
„Nu aş vrea ca familia noastră să fie un simbol atât de puternic, mă cam sperie acest gând. Nu există relaţii perfecte, aşa cum nu există oameni perfecţi, iar că suntem împreună de 15 ani este rezultatul faptului că am reuşit să ne înţelegem unul pe celălalt şi să ne dorim să construim un viitor împreună. Cred că este greu, mai ales în ziua de azi, ca un cuplu să reziste. Pentru mine, căsnicia este un loc în care am construit, alături de Cătălin. Nu ne sufocăm unul pe altul, fiecare are un vis şi o profesie care îi aduce satisfacţii, avem vieţi proprii şi avem o viaţă împreună, iar asta face ca relaţia noastră să funcţioneze foarte bine”, a declarat Andra pentru VIVA!. (sursa cancan.ro)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu