27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele Consiliului European nu ştie cum UE poate ajuta Marea Britanie
Preşedintele Consiliului European nu ştie cum UE poate ajuta Marea Britanie

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că a avut discuţii "sincere" cu premierul britanic, Theresa May, pe tema Acordului Brexit, reiterând poziţia că documentul nu poate fi renegociat, informează Mediafax. "Am avut discuţii lungi şi sincere cu premierul Theresa May înaintea summitului pe tema Brexit. Este clar că cele 27 de state UE vor să ajute. Întrebarea este cum", a transmis Donald Tusk prin Twitter.
La rândul său, Austria, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a semnalat că Acordul Brexit nu poate fi renegociat. "Punctul problematic pentru mulţi membri ai Parlamentului britanic este durata statutului special al frontierei irlandeze. Vom vedea în ce măsură partea britanică poate primi asigurări suplimentare fără a fi renegociat acordul", a transmis Biroul cancelarului austruac Sebastian Kurz.
Donald Tusk a afirmat şi că Uniunea Europeană nu va renegocia deloc proiectul de acord pe tema Brexit semnat cu Marea Britanie. Şi Comisia Europeană a respins ideea unor noi negocieri. Premierul Marii Britanii, Theresa May, vrea să se deplaseze la Bruxelles pentru renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici.


Articole înrudite