Patriarhul Chiril I al Moscovei, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, i-a cerut sâmbătă Papei Francisc şi altor lideri religioşi să convingă Ucraina să oprească represiunea împotriva unei aripi istorice a bisericii aliniate cu Rusia, informează Reuters.
Printre numeroşii lideri cărora le este adresat apelul se numără Papa Francisc, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, şeful Bisericii Copte din Egipt Papa Tawadros, precum şi secretarul general al ONU Antonio Guterres şi înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Volker Turk.
Kievul a ordonat vineri Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska unde îşi are sediul, guvernul susţinând că această biserică este pro-rusă şi colaborează cu Moscova. Ministerul ucrainean al Culturii a informat că BOU are ca dată limită până pe 29 martie să părăsească Lavra Pecerska.
Patriarhul Chiril I a îndemnat liderii religioşi şi organizaţiile internaţionale să "depună toate eforturile pentru a preveni închiderea forţată a mănăstirii, care va conduce la încălcarea drepturilor a milioane de credincioşi ucraineni", se arată într-un comunicat. El a mai spus că este regretabil că drepturile şi libertăţile credincioşilor ucraineni sunt încălcate în mod flagrant.
Patriarhul Moscovei a susţinut ferm invadarea Ucrainei de către forţele ruse. BOU spune că a întrerupt legăturile cu Rusia şi Patriarhia Moscovei şi că este victima unei vânătoare politice de vrăjitoare. Din octombrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat periodic percheziţii în bisericile BOU, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.
Majoritatea credincioşilor ortodocşi ucraineni aparţin Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, formată în urmă cu patru ani prin unirea unor ramuri independente de autoritatea Moscovei. (sursa Agerpres)