Care sunt paşii pentru depunerea cererilor din acest an pentru microgranturi Recomandat

Luni, 27 Septembrie 2021 15:01
Publicat în Fonduri UE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a lansat, săptămâna trecută, în consultare publică, proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările şi modificările ulterioare.
Sesiunea a doua a măsurii va fi bugetată din sumele rămase neutilizate în cadrul primei sesiuni până la valoarea aprobată prin OUG nr.130/2020 de 100.000.000 euro.
Conform documentului, prin implementarea întregii măsuri în cele două sesiuni se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 50.000 de beneficiari.
De asemenea, beneficiarii care au primit sau urmează să primească finanţare în cadrul primei sesiuni nu sunt eligibili în cadrul celei de-a doua sesiuni. Se aplică aceeaşi măsură şi pentru beneficiarii au primit sau urmează să primească finanţare în cadrul măsurii „Granturi pentru capital de lucru”.
Procedura poate fi descărcată de pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - http://www.economie.gov.ro/transparenta-decizionala/proiecte-in-dezbatere-publica.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu