UPDATE: Hoaţa de la banca din Galaţi, în libertate Recomandat

Miercuri, 23 Noiembrie 2022 09:12
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O angajată a unei bănci din Galaţi este acuzată că a furat sute de mii de euro din contul unor clienţi. Individa ar fi continuat jaful bancar chiar şi după ce a fost concediată. Iată cum a fost prinsă. Potrivit anchetatorilor, femeia de 51 de ani, care lucra ca funcţionar la o bancă din Galaţi, ar fi sustras aproximativ 500.000 de euro din conturile clienţilor. Mai grav este că individa a continuat să aplice aceeaşi metodă de jaf bancar şi după ce a fost concediată. Aceasta ar fi minţit clienţii că, de fapt, a fost mutată la o altă sucursală, notează antena3.ro.
Schema acestui jaf bancar s-a derulat pe o perioadă de 4 ani între 2015-2019, când femeia ar fi reuşit să fure 736.000 de lei şi 365.000 de euro. Mai exact, ea efectua transferuri repetate între conturi, dar şi retrageri de bani de la ghişeu sau de la bancomate cu carduri despre care păgubiţii nici nu ştiau că există, notează observatornews.ro.
La un moment dat unii clienţi şi-au dat seama că au fost înşelaţi şi au depus plângeri la poliţie. Astfel, poliţiştii au descins la locuinţa femeii şi au reţinut-o pentru 24 de ore. Ulterior magistraţii au decis ca aceasta să fie plasată sub control judiciar 60 de zile. Despre subiect, Monitorul de Galaţi a relatat AICI!

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu