Măsurile pentru prevenirea şi combaterea infecţiei cu coronavirus luate în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi scot la suprafaţă deficienţe majore în anumite instituţii care ar trebui să răspundă prompt oricăror solicitări. După ce prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, a cerut demisia directorului Autorităţii Rutiere Române (ARR) Galaţi, Marin Nicolae Cosmin (numit în această funcţie în urmă cu aproximativ două săptămâni de PNL), pentru că nu a răspuns prompt solicitărilor, iată că vine rândul altei instituţii de a fi zguduită din temelii pentru reacţii neadecvate în faţa CJSU.
Prefectul a cerut astăzi (n.r. - miercuri, 26 februarie 2020), în şedinţa Consiliului Judeţean Galaţi, demisia directorului Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret (DJST) Galaţi, Ana Maria Vasiliu (foto), deoarece s-a opus predării unor obiective de patrimoniu (tabăra de la Gârboavele şi Hotel Sport) pentru a se crea, în aceste clădiri, spaţii de carantină, în cazul în care vor exista gălăţeni cu suspiciune de infectare cu coronavirus.
„Măsurile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sunt obligatorii. Aici este vorba despre o situaţie de urgenţă. Ministrul Tineretului şi Sportului a spus foarte clar că instituţiile din subordine trebuie să dea concursul prefecţilor şi Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă, să asigure şi să ne sprijine în luarea tuturor măsurilor pentru sănătatea publică“, a declarat Gabriel Avrămescu.
Tot astăzi, Gabriel Avrămescu a spus că are informaţii certe că deja s-a luat decizia demiterii directorului ARR Galaţi şi că deja corpul de control va lua la «bani mărunţi» Direcţia Judeţene de Sport şi Tineret. Cu această ocazia, poate va afla şi opinia publică, dacă este legal ca toţi angajaţii (de la director până la şofer) Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret să primească spor de condiţii vătămătoare de muncă în cotă procentuală de 15% din salariul de bază acordat lunar proporţional cu timpul efectiv lucrat (vezi galeria de imagini), în condiţiile în care conducerea Direcţiei se plânge permanent că instituţia e grav subfinanţată. Rămâne de văzut dacă, după controlul solicitat de prefect, rezultatele vor fi vătămătoare sau nu, cel puţin pentru conducerea DJST Galaţi.