Primăria municipiului Galaţi informează că a lansat în licitaţie contractul de achiziţie publică pentru obiectivul „Modernizare parc şi amenajare parcare subterană Spitalul de Copii «Sf. Ioan» - proiectare şi execuţie”.
Valoarea estimată a investiţiei este de 29.285.011 lei fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 11 octombrie 2022.
Se doreşte astfel realizarea unei parcări subterane cu o capacitate de 162 de locuri şi amenajarea unui parc modern peste planşeul parcării.
Prin proiect s-au prevăzut în principal următoarele categorii de lucrări: realizarea fundaţiei, a pardoselii, pereţilor şi a infrastructurii necesare, instalarea de panouri fotovoltaice, realizarea de instalaţii electrice de iluminat, detecţie şi avertizare la incendiu, realizarea instalaţiilor interioare şi exterioare de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi a instalaţiilor de stingere a incendiilor cu hidranţi interiori şi exteriori, grup pompare etc. În plus, va fi şi un sistem automat de parcare, un sistem de supraveghere video, dar şi staţii de încărcare pentru vehiculele electrice.
Termenul de realizare al contractului va fi de 17 luni, din care 4 luni pentru proiectare şi 13 luni pentru execuţia lucrărilor, sursa de finanţare fiind bugetul local, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Parcare subterană şi parc modern lângă Spitalul pentru Copii Galaţi Recomandat
Marți, 13 Septembrie 2022 14:22
Publicat în
Eveniment
Etichetat cu
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
Mai multe din această categorie:
« Ucraineni prinşi la Galaţi cu permise auto false sau necorespunzătoare
Gălățenii vor avea zone de aruncat moloz și vechituri în municipiu și 5 localități »