Omorât pentru o vorbă în vânt

Vineri, 25 Septembrie 2015 12:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-au certat la bar, iar unul l-a ucis pe celălalt cu o singură lovitură de cuţit. S-a întâmplat la Piscu, unde de la un pahar în plus s-a ajuns la crimă. Niţă Morun, un bărbat de 56 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat de Marcel Dragomir, un consătean. Se pare că Morun l-ar fi jignit pe Dragomir căruia, anterior, i-ar fi aruncat cu sare. „Ei erau prieteni, unul dintre ei l-a făcut pe celălalt, în glumă, prost, şi probabil de aici... S-a întâmplat pe terasa barului, după ce amândoi au băut”, a spus  Zamfira Borş, proprietara barului unde a avut loc incidentul. Imediat după ce a fost lovită, victima era „pe picioare”, dar îi curgea sânge, aşa că cei din jur au chemat ambulanţa. Din păcate, a fost prea târziu. Victima avea probleme de sănătate, se pare că suferea chiar de ciroză. Era în relaţii bune cu cel care l-a ucis, dar un pahar în plus a schimbat totul. 

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a formulat propunere de arestare preventivă pentru inculpatul Marcel Dragomir, 57 de ani, din localitatea Piscu, acesta fiind cercetat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunii de omor. Pe data de 24.09.2015, la orele 18.45, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit victimei, Morun Niţu, de 56 de ani, din localitate. Victima a fost preluată de o ambulanţă şi a decedat ulterior, în drum spre spital”, a precizat Liliana Istrate, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Din anchetă se pare că inculpatul, care era aşezat la masă în bar, ar fi spus că victima i-a aruncat sare şi l-ar fi şi jignit. Autorul a fost prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu