Decizia magistraţilor din Galaţi, având la bază Legea nr .136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic a fost pronunţată cu privire la cazul unei tinere minore, sportive de performanţă, confirmată cu coronavirus, dar asimptomatică.
Judecătorii au constatat că Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DSP) Galaţi nu a analizat situaţia pacientei şi nu a ţinut cont că ea şi mama ei puteau să se izoleze la domiciliu astfel încât să nu exite riscul de a râspândi virusul.
În opinia instanţei, măsura dispusă de DSP Galaţi a fost una pur formală, fără a se analiza proporţionalitatea dintre măsura luată care afectează libertatea persoanei, mai ales în condiţiile în care aceasta este minoră şi nevoia de a realiza o protecţie adecvată a sănătăţii publice.
„De altfel, intimata (DSP Galaţi) nu a demonstrat în niciun fel că a luat în considerare situaţia minorei şi a aparţinătoarei acesteia, în sensul că acestea se pot izola în mod eficient la domiciliu sau în altă locaţie declarată, alta decât cea a unei unităţi spitaliceşti. Petenta (mama minorei), în calitate de reprezentant legal al minorei nici nu a fost consultată cu privire la acest aspect, decizia izolării într-o unitate spitalicească fiind luată ab initio”, constată magistraţii.
Instanţa apreciază că un astfel de comportament din partea autorităţilor cu putere de decizie în astfel de cazuri creează un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei, în detrimentul respectării dreptului fundamental la libertate a persoanei.
„Nu în ultimul rând, deşi nu este un argument juridic, instanţa are în vedere şi tendinţa constatată la momentul pronunţării hotărârii în ceea ce priveşte răspândirea coronavirusului în România, această tendinţă fiind pe un trend ascendent îngrijorător. În acest context, este de notorietate, capacitatea logistică redusă a unităţilor spitaliceşti în România de a putea face faţă unui număr crescând de pacienţi infectaţi cu acest virus, prin aglomerarea acestor spitale cu pacienţi asimptomatici sau cu simptome minore putând fi afectate persoane cu forme mai severe ale bolii care nu vor fi tratate din lipsă de spaţiu sau vor fi tratate necorespunzător din cauza supraaglomerării şi a numărului redus de medici şi alt personal specializat. În acest sens, se impune cu atât mai mult analizarea cu mai multă profunzime fiecărui caz în parte şi dispunerea măsurii izolării la domiciliu sau în spital, după împrejurările fiecărui caz în parte”, se arată în motivarea deciziei instanţei.
În consecinţă, instanţa a admis contestaţia petentei şi a dispus revizuirea Deciziei de confirmare sau infirmare a prelungirii măsurii de izolare nr. 1 din 22.07.2020 emisă de DSP Galaţi privind minora, în sensul înlocuirii măsurii izolării în spaţiul special desemnat din Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” cu măsura izolării minorei la domiciliul acesteia.