Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat astăzi, miercuri, 14 septembrie 2022, un nou contract cu fonduri europene pentru Spitalul de Pneumoftiziologie. Este vorba de modernizarea instalaţiei electrice şi realizarea unui sistem de ventilare şi tratare a aerului, folosind şi instalaţii cu presiune negativă, în două clădiri ale spitalului, acolo unde au fost şi sunt tratate cazurile de coronavirus. Valoarea contractului de finanţare este de 7.978.880 de lei. „Este o investiţie extrem de importantă pentru Spitalul TBC, care va aduce mai multă siguranţă pentru pacienţi şi pentru personalul medical. Vom reface în totalitate instalaţia electrică din cele mai importante corpuri de clădire, folosind la interior aşa numitele cabluri «halogen free», care sunt ignifugate şi rezistente la impact. De asemenea, vom monta şi instalaţii de ultimă generaţie de ventilare şi tratare a aerului, folosind în anumite saloane şi spaţii medicale inclusiv sisteme cu presiune negativă, care filtrează în mod continuu aerul. Fluxul şi presiunea aerului au un rol foarte important în eliminarea germenilor, sistemul cu presiune negativă fiind eficient şi împotriva contaminărilor în cazul pacienţilor contagioşi, mai ales atunci când vorbim de coronavirus sau tuberculoză”, a declarat Costel Fotea. Finanţarea acestui proiect este realizată în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
Investiţie anti-COVID de 8 milioane lei, bani europeni, la Spitalul TBC Galaţi Recomandat
Miercuri, 14 Septembrie 2022 16:01
Publicat în
Eveniment
Etichetat cu
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
Mai multe din această categorie:
« Elevii de la Colegiul „Cuza” au marcat într-un mod inedit Ziua europeană de prim ajutor
Teatrul de păpuşi din Galaţi şi-a schimbat numele »