Încătuşat după ce a ameninţat cu un cuţit o persoană în staţia de autobuz (VIDEO) Recomandat

Joi, 06 Mai 2021 13:07
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un poliţist local din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, aflat în timpul liber, s-a sesizat despre faptul că un individ ameninţa cu un cuţit un cetăţean, în staţia de autobuz din Piaţa Energiei, zona magazinului „General”.
Imediat a intervenit şi a imobilizat agresorul, solicitând sprijin la dispeceratul instituţiei. În cel mai scurt timp la faţa locului a fost direcţionat cel mai apropiat echipaj, din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, care l-au încătuşat - vezi video mai jos ↓. După imobilizare a fost identificat ca fiind numitul P.R.G., în vârstă de 34 ani, din Galaţi.
Cu sprijinul echipajului de intervenţie rapidă, cel în cauză a fost condus la sediul Poliţiei Locale unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform prevederilor Legii 61/1990. Tot în acest caz, au fost întocmite actele procedurale care, împreună persoana în cauză şi obiectul corp delict, au fost predate lucrătorilor din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie pentru continuarea cercetărilor, informează Poliţia Locală Galaţi.

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu