Galaţi: Accident cu 4 răniţi, în intersecţie Recomandat

Marți, 15 Noiembrie 2022 13:46
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 06.10, la intersecţia Bulevardului George Coşbuc cu strada Basarabiei, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane. După primele verificări făcute la faţa locului, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au stabilit că accidentul, în care au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbaţi, de 37, respectiv 49 de ani, s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate. În urma impactului dintre cele două autovehicule, a rezultat rănirea conducătorului auto, de 49 de ani, precum şi a trei pasageri, de 35, 41 şi 75 de ani. Cele patru victime au fost transportate la spital, pentru investigaţii medicale, iar poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu