Festival de fanfare pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Galați Recomandat

Marți, 07 Septembrie 2021 11:22
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Județean Galați, prin Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează, în perioada 11 - 12 septembrie 2021, Festivalul Național de Fanfare „Iosif Ivanovici”.
Ediția din acest an se va desfășura începând cu orele 18.30, la scena amplasată pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, unde vor concerta următoarele fanfare și orchestre de marș și promenadă:
- Fanfara Militară a Forțelor Navale - Constanța;
- Orchestra „Valahia” - Giurgiu;
- Orchestra Mezzoforte Soul Music cu Ansamblul de dansuri „Perinița” - București, Otopeni;
- Fanfara Atlantisz - Ozun, Covasna;
- Fanfara din Chetriș - Iași;
- Ansamblul - Câmpia Turzii;
- Ansamblul de dansuri „Olympos” - Galați;
- Fanfara „Valurile Dunării” - Galați;
- Soliști vocali și balerini ai Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați și Teatrului Național de Operă și Operet㠄Nae Leonard”.
„Repertoriile fanfarelor și orchestrelor au o mare diversitate - de la specific etnic, tradițional, sau orchestrații după hituri, muzică de film sau lucrări clasice, până la compoziții pentru fanfare. Îi invităm cu drag la Festivalul Național de Fanfare «Iosif Ivanovici» pe toți cei doritori a se bucura de muzică în aer liber. Accesul la acest eveniment se va face într-un perimetru bine stabilit, cu respectarea normelor sanitare de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 specificate în Hotărârea nr. 50/26.07.2021 a CNSU (purtarea măștii obligatorie, prezentarea unui certificat de vaccinare sau trecere prin boală, test antigen rapid negativ nu mai vechi de 24 ore sau test RT-PCR nu mai vechi de 72 ore)”, precizează organizatorii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu