Donaţie Lions Club Galaţi pentru copii

 
Marți, 09 Iunie 2015 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrii Lions Club Galaţi au fost ieri în vizită la Şcoala Specială „Emil Gârleanu” şi fiecare dintre cei 110 copii a primit câte o pungă cu dulciuri. În plus, Organizaţia a donat şcolii materiale de igienă (săpun lichid, hârtie igienică, detergent pentru WC, detergent pentru faianţă-gresie, detergent pentru parchet, soluţie de curăţat geamurile şi pentru chiuvete, şerveţele de masă) şi meteriale didactice (hârtie colorată, creioane colorate, pixuri, mingi). Valoarea totală a donaţiei a fost de 3.000 lei.

Lions Club Galaţi este autoarea mai multor acţiuni, printre care amintim: donaţii acordate tuturor familiilor sinistrate din comuna Corni (în valoare de 10.000 de dolari), donaţie de dispozitive medicale la secţia de Ortopedie şi Chirugie Plastică şi Reparatorie ale Spitalului Clinic de urgenţă Sf. Andrei din Galaţi (în valoare de 10.000 de euro), donaţie de mobilier medical la secţia Chirurgie I la acelaşi spital (în valoare de 9.000 de euro), campania "Fii om, plantează un pom" la intrarea în Galaţi dinspre Brăila, unde s-au plantat circa 300 de salcâmi, donaţie la biblioteca Franceza "Eugen Ionesco" din Galaţi etc.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu