Distracţie şi mâncare bună la Street FOOD Festival Galaţi 2022 Recomandat

 
Duminică, 04 Septembrie 2022 00:40
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grădina Publică a fost luată cu asalt de gălăţeni, timp de 4 zile, cât timp s-a desfăşurat, la Galaţi, Street FOOD Festival Galaţi 2022. 

În fiecare zi, inclusiv în zilele când a fost vremea puţin mai mohorâtă, mii de oameni au venit la festival să se bucure de mâncăruri alese degustate printre decoruri inedite şi asezănate cu băuturi fresh. Nu a lipsit voia bună şi distracţia, dar şi curiozitatea de a descoperi secretele tradiţionale şi internaţionale dezvăluite de Chef Foa, Chef Cristi Boca, Chef Munti şi Chef Răzvan Jurja care s-au întrecut în a oferi cooking show-uri culinare interesante şi atractive. 

Interesantă a fost şi iniţiativa organizatorilor de a oferi şansa gălăţenilor să participe la un tur ghidat - Best of Street FOOD Tour în valoare de 79 de lei, tur prin intermediul căruia a fost prezentată istoria Street FOOD-ului

Fiecare seară a festivalului a fost condimentată din belşug cu muzică live. Mâncarea a avut un gust aparte pe ritmurile Bosquito, Byron, Macanache, Corina Sîrghi & Taraful Jean Americanu, Ana Coman şi Alexu & The Voices Inside. 

Nici cei care iubesc muzica digitală nu au fost uitaţi deoarece în zona dance garden, gălăţenii au putut asculta şi dansa pe mixurile lui: John Gabe, Riel, Zumac şi Gabi Ifrim.

 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu