Copii tâlhăriţi în staţia de autobuz, la Galaţi Recomandat

Luni, 29 August 2022 15:54
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În perioada 26-28 august 2022, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la comiterea de către persoane necunoscute a trei infracţiuni de tâlhărie, pe raza cartierelor Ţiglina I şi Micro 19, din municipiul Galaţi.
În toate cele trei cazuri, victimele au fost minori cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, aceştia fiind deposedaţi de diferite sume de bani (între 25 şi 60 de lei), de către persoanele necunoscute, care i-ar fi ameninţat cu acte de violenţă.
Din cuprinsul plângerilor, a reieşit că faptele au fost comise în zona staţiilor de transport public, din municipiul Galaţi.
Astfel, una dintre fapte a fost comisă în data de 26 august, în jurul orei 21.00, pe strada Oţelarilor, cea de-a doua, în data de 28 august, în jurul orei 15.30, în zona staţiei de transport public din cartierul Ţiglina 1, iar cea de-a treia, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, pe Aleea Comerţului, în zona staţiei de transport public din cartierul Micro 19.
Ulterior primirii plângerilor, poliţiştii din cadrul Secţiilor 2 şi 3 Poliţie Galaţi au efectuat multiple activităţi de investigare şi verificare, context în care, în cursul serii trecute, la puţin timp după comiterea celei de-a treia fapte de tâlhărie, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie, au depistat două persoane suspecte, care corespundeau semnalmentelor furnizate de victime.
Este vorba despre un minor, de 14 ani, şi de un tânăr, de 18 ani, ambii din municipiul Galaţi, care au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru efectuarea de verificări, ancheta fiind preluată de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Galaţi.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în aceste cauze, tânărul de 18 ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi – Biroul Investigaţii Criminale, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor două persoane.
"Recomandăm tuturor persoanelor care sunt victime ale unor astfel de fapte sau care au cunoştinţă de comiterea lor să sesizeze Poliţia, în cel mai scurt timp, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, astfel ca activităţile investigative să conducă la identificarea şi depistarea autorilor, cu operativitate", transmit poliţiştii gălăţeni.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu