Contract atribuit! Parc modern şi roată panoramică de 36 de metri înălţime la Turnul TV Recomandat

Miercuri, 25 Ianuarie 2023 11:48
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria municipiului Galaţi informează că a fost atribuit contractul pentru modernizarea Parcului de la Turnul TV, unde va fi montată şi o roată panoramică de 36 de metri înălţime.

"Parcul de la Turnul TV va deveni unul modern, cu locuri de joacă pentru copii, teren multisport, luciu de apă, pistă pentru biciclişti, spaţii de relaxare şi socializare. Aici se va instala şi o roată panoramică de 36 de metri înălţime. Valoarea contractului atribuit în urma licitaţiei este de 12,8 milioane de lei fără TVA, fiind prevăzute 3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţia lucrărilor", spune edilul Ionuţ Pucheanu.

Astfel, prin proiect s-a prevăzut reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale; reamenajarea spaţiilor verzi, cu sistem automatizat de irigaţii; reabilitarea împrejmuirii; modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă; amenajarea de locuri de odihnă, recreere şi socializare; înlocuirea mobilierului urban (bănci, coşuri de gunoi, jardiniere, rastele biciclişti, cişmele, mese şah/table etc.); instalarea de echipamente specifice pentru terenul multisport, echipamente fitness şi pentru locurile de joacă; amenajare pistă pentru biciclişti; realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală; amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului; realizare reţea de apă şi canalizare; modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental şi arhitectural; montarea unui sistem de supraveghere video; amenajarea unui teren pentru sport si fitness; montarea unei roţi panoramice cu o înălţime de 36 de metri.

Pentru obiectivul „Reabilitare Parc Turn TV”, oferta declarată câştigătoare în urma licitaţiei publice a fost cea depusă de Asocierea Rovis Lider SRL - Tancrad SRL - ATU Consulting SRL. Astfel, valoarea contractului este de 12.837.400 lei fără TVA. Termenul prevăzut pentru proiectare este de trei luni de la data încheierii contractului, iar termenul pentru execuţia a lucrărilor este de 12 luni de la data predării amplasamentului, sursa de finanţare fiind bugetul local, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Citeşte şi "London Eye" de Galaţi: Roată panoramică de 36 de metri în parcul de la Turnul TV

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu