Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi cere sancţionarea disciplinară a învăţătoarei de la Tecuci Recomandat

Luni, 22 Noiembrie 2021 12:49
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Galaţi, unica structură de reprezentare a elevilor la nivelul judeţului, îşi exprimă dezamăgirea faţă de modalitatea în care un cadru didactic (nu) şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi revin în relaţia cu elevii săi.

"În urmă cu câteva zile, în spaţiul public au circulat diverse informaţii referitoare la o situaţie ce s-a petrecut în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Galaţi: o elevă de 6 ani, de la clasa pregătitoare a Şcolii Gimnaziale „Elena Doamna” din Tecuci, a sărit pe geam de la etajul unu al instituţiei de învăţământ, după ce a fost închisă în sala de clasă de învăţătoare.

«Şcolile ar trebui dotate cu o infrastructură restrictivă pentru un grad suplimentar de siguranţă»

O astfel de întâmplare ar trebui să constituie un semn exclamativ faţă de conducerea unităţii de învăţământ în cauză, dar şi faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în subordinea căruia se află Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din Tecuci. Este datoria cadrelor didactice să se asigure de integritatea fizică şi emoţională a elevilor în spaţiul şcolar, iar acest eveniment neplăcut sperăm să fie un caz singular, generat de neatenţia doamnei profesoare. De asemenea, reprezentanţii elevilor gălăţeni consideră că şcolile ar trebui dotate cu o infrastructură restrictivă pentru un grad suplimentar de siguranţă (geamuri care nu se deschid larg, ci permit doar aerisirea). Totodată, camerele de luat vedere, monitorizate constant de către un responsabil pot preveni astfel de situaţii.

«Solicităm Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi să procedeze la sancţionarea disciplinară a cadrului didactic»

Pe această cale, solicităm Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi să continue ancheta la nivelul unităţii de învăţământ în cauză, iar dacă se constată necesar, să procedeze la sancţionarea disciplinară a cadrului didactic, având în vedere că art. 36 alin. (6) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar prevede faptul că „Personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia de a veghea la siguranţa copiilor/elevilor, pe parcursul desfăşurării programului şcolar şi a activităţilor şcolare, extracurriculare/extraşcolare”", se arată într-un comunicat de presă al CJE Galaţi.

Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Galaţi, Alexia-Crina Lupu, a declarat: "Frica este un mecanism de supravieţuire, iar când aceasta se instalează, persoana în cauză nu se mai poate pur şi simplu coordona. Nu putem contesta în niciun fel reacţia elevei. În cazul de faţă, incidentul nu a avut repercusiuni grave de natură fizică, însă stare psiho-emoţională a fetei cu siguranţă a fost afectată. Vom păstra legătura cu reprezentanţii Inspectoratului pentru a ne asigura că deciziile ce vor fi luate vor preveni astfel de evenimente".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu