Case sparte în Galați! Hoții au furat ceasuri şi bijuterii în valoare de 28.000 de lei Recomandat

Vineri, 05 Martie 2021 13:48
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Este vorba despre doi bărbaţi care au furat ceasuri şi bijuterii în valoare de  28.000 de lei. „Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi, sprijiniţi de luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele a doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unor furturi din locuinţe. Din cercetări a rezultat că, în perioada 03 - 19.02.2021, cei doi bărbaţi, de 25 şi 48 de ani, prin escaladare şi forţarea ferestrelor, ar fi pătruns în două locuinţe situate pe strada Vasile Alecsandri, respectiv strada Frunzei, din municipiul Galaţi, de unde ar fi sustras ceasuri şi bijuterii în valoare de aproximativ 28.000 de lei. După efectuarea percheziţiilor, bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei, unde au fost audiaţi, ulterior fiind reţinuţi pentru 24 de ore“, a precizat cms. șef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. În cursul acestei zile, persoanele în cauză urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu