de 636.562 de lei (TVA inclus), cu fonduri din bugetul propriu al instituţiei. Autospeciala de intervenţie este dotată şi cu sisteme moderne de comunicaţie şi de protecţie a personalului medical şi a pacienţilor. Investiţia a însemnat achiziţionarea maşinii, modificarea ei pentru intervenţii medicale şi achiziţionarea echipamentelor medicale.
“Este o nouă investiţie pe care o facem pentru sănătatea gălăţenilor. Am achiziţionat o maşină de teren (4x4), echipată cu sisteme multiple de protecţie şi siguranţă, pe care am dotat-o cu toate echipamentele necesare pentru intervenţii medicale de urgenţă, de la aparatură pentru resuscitare şi monitorizare la trusă drenaj toracic şi sisteme de imobilizare a coloanei sau de intervenţie în cazuri de extremităţi amputate. Este o autospecială modernă, de care salvatorii de la UPU-SMURD aveau mare nevoie şi cu ajutorul căreia vor putea interveni inclusiv în zonele greu accesibile. Noua autospecială a fost deja înmatriculată şi va ajunge în scurt timp în dotarea medicilor de la UPU-SMURD, înlocuind astfel vechea maşină de intervenţie, care a fost folosită aproximativ 15 ani”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.