Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a semnat contractul de finanţare pentru "Elaborarea proiectului tehnic pentru execuţia lucrărilor de investiţii din cadrul proiectului Platforma Multimodală Galaţi", a declarat directorul regiei, Liviu Ciubrei.
Potrivit sursei citate, contractul se va derula pe o perioadă de patru luni, are o valoare de 5,8 milioane lei şi a fost semnat cu Asocierea Acciona Ingenieria SA – Baicons Impex SRL, care se va ocupa de serviciile de elaborare a documentaţiei de proiectare pentru cele patru obiective investiţionale ale proiectului, respectiv modernizarea infrastructurii portuare, realizarea racordului rutier şi feroviar, amenajarea platformei multimodale şi amenajarea zonei de acces către platformă.
Elaborarea proiectului tehnic pentru execuţia lucrărilor de investiţii face parte din prima etapă a Proiectului european "Platforma Multimodală Galaţi-înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente şi asigurarea conexiunilor lipsă pentru reţeaua centrală Rhin-Dunăre/Alpi", care se va derula timp de trei ani şi opt luni şi constă în amenajarea unui cheu cu o lungime de 8.568 de metri, în lucrări de dragare în Port Bazinul Nou, umplerea parţială a bazinului portuar pentru a se crea spaţiu suplimentar pentru acostare şi nivelarea profilului elevaţiei în platforme.
Valoarea primei etape, care se va încheia pe 31 martie 2020, este de 25.619.781 euro, din care finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei este de 21.776.814 euro, cofinanţarea de la bugetul de stat este de 3.450.053 euro şi contribuţia proprie a investitorului privat Metaltrade International SRL şi Port Bazinul Nou este de 392.914 euro. Celelalte trei etape ale proiectului, cu un buget necesar total de aproximativ 50 de milioane euro, vor fi finanţate prin proiecte ulterioare.
Proiectul "Platformă Multimodală Galaţi" are ca aplicant de stat APDM Galaţi, iar societăţile private Port Bazinul Nou, Metaltrade şi portul german Duisburg, ca parteneri, terminalul de la Galaţi urmând să asigure transportul mărfurilor pe ruta Rhin-Dunăre-Asia.
APDM Galaţi a semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic "Platforma Multimodală"
Vineri, 09 Martie 2018 16:11
Publicat în
Eveniment
Articole recente - M.C.M.
Mai multe din această categorie:
« Spărgători de apartamente, prinşi
Şofer prins în flagrant când încerca să dea mită pentru restituirea permisului de conducere »