Amplă campanie de donare de sânge în judeţul Galaţi Recomandat

Joi, 01 Iulie 2021 14:47
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Galaţi de miercuri, 30 iunie 2021, a fost aprobat parteneriatul cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi, pentru organizarea unei campanii de donare de sânge în localităţile din judeţul nostru.
„La ora actuală, în România este o criză majoră în ceea ce priveşte nevoia de sânge, astfel că au fost cazuri în care unii oameni nu au putut beneficia de transfuzie atunci când au avut nevoie. Dacă în urmă cu câţiva ani, la centrul de la Galaţi erau şi câte 100 de donatori pe zi, astăzi numărul celor care donează a scăzut la mai puţin de jumătate. Oricare dintre noi poate fi erou donând sânge, salvând astfel cel puţin trei vieţi. Mai ales că este vorba de o procedură simplă şi nedureroasă. Donând sânge, dăruim astfel viaţă. De aceea, pentru prima oară în judeţul nostru, va fi organizată o amplă campanie de donare de sânge. Vom sprijini Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi cu tot ceea ce este nevoie şi ne vom implica activ în a facilita comunicarea cu toate UAT-urile din judeţ, astfel încât în urma acestei campanii de donare de sânge să fie salvate cât mai multe vieţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Pentru a fi donator de sânge trebuie îndeplinite câteva condiţii minime privind vârsta, greutatea sau starea de sănătate. Pentru cei care donează sânge există şi o serie de beneficii, cum ar fi o zi liberă de la muncă, tichete de masă şi abonament gratuit de 45 de călătorii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu