Amenzi de 4.000 lei, în weekend, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID Recomandat

Luni, 04 Octombrie 2021 14:50
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe fondul creşterii accentuate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS-CoV-2, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi şi Poliţiei Municipiului Tecuci au intensificat activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.
Activităţile  desfăşurate, în perioada 01 - 03 octombrie a.c., pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci, au vizat, în special, zonele aglomerate, localurile de alimentaţie publică, agenţii economici, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel, poliţiştii au efectuat controale la un număr de 110 localuri publice, baruri, terase, precum şi restaurante/saloane unde se organizează evenimente private.
Au fost, de asemenea, controlate 274 de societăţi comerciale şi 200 de mijloace de transport persoane.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, poliţiştii au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020.
Totodată, poliţiştii au informat cetăţenii despre noile reglementări instituite pentru prelungirea stării de alertă, pe teritoriul României, conform H.G. 932/2021, şi necesitatea respectării acestora.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu