8.000 de ţigări ascunse în barele de protecţie ale unui autoturism

Miercuri, 15 Iulie 2015 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit peste 8.000 de ţigarete cu timbru de acciză de R. Moldova ascunse în barele de protecţie ale unui autoturism condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova.

Pe 13 iulie, la ora 5.30, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţişti de frontieră au oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Galaţi, autoturismul marca Volvo, condus de Anatolie P., în vârstă de 51 ani.

Având informaţii că autoturismul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră au condus la sediul STPF Galaţi persoana şi autoturismul în vederea efectuării unui control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în barele de protecţie ale autoturismului, 8.400 ţigarete marca Plugarul, cu timbru de acciză R. Moldova.

Bunurile au fost predate lucrătorilor Serviciului Supraveghere Fiscală Compartimentul Echipe Mobile din cadrul DRAOV Galaţi, care au dispus sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei şi ridicarea în vederea confiscării a ţigaretelor în valoare de 1.900 lei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu