140 de gălăţeni suspectaţi de tuberculoză Recomandat

Luni, 28 Iunie 2021 14:07
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

3.024 de persoane din 20 de comune gălăţene au beneficiat de serviciile de depistare activă a tuberculozei - Screening TB, proiect realizat cu fonduri europene.
Testarea gratuită a sănătăţii plămânilor asigurată de caravana de depistare activă a tuberculozei- Screening TB a debutat pe 15 februarie în judeţul Galaţi şi este cel mai amplu proiect de acest fel din România, îniţiat de Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
Pe parcursul celor peste 60 de zile de activitate de screening, au fost vizitate 20 comune din judeţul Galaţi unde în ultimii ani au fost înregistrate cele mai multe cazuri de tuberculoză şi de unde accesul la serviciile medicale urbane este dificil.
Frumuşiţa, Smârdan, Pechea, Fundeni, Lieşti, Iveşti, Barcea, Cudalbi, Drăgăneşti, Matca, Corod, Ţepu, Brăhăşeşti, Gohor, Ghidigeni, Jorăşti sunt comunele care au fost vizate iniţal, iar la cererea autorităţilor locale caravana şi-a extins activitatea şi în comunele Cosmeşti, Movileni, Priponeşti si Drăguşeni.
Caravana a asigurat accesul facil, aproape de casă, la consultaţiile medicale puse la dispoziţie de cabinetul mobil dotat cu aparatură de radiologie şi diagnostic molecular rapid - cea mai avansată metodă de identificare a infecţiei cu bacilul tuberculozei - şi un program de inteligenţă artificială care ajută la depistarea tuberculozei şi a altor 14 patologii pulmonare.
Serviciile caravanei au fost furnizate de personal medical specializat, în judeţul Galaţi 3.024 de persoane beneficiind de aceste servicii. Dintre acestea un număr de 140 de persoane au fost identificate de softul medical cu un scor ridicat privind suspiciunea de tuberculoză. În cazul acestor beneficiari se efectuează analize suplimentare pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului aferent. Rezultatele finale fiind disponibile la 60 de zile de la ridicarea probelor pentru analize.
Pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză  în cadrul acestui proiect beneficiază de serviciile de consiliere şi sprijin asigurate de partenerii de la Federaţia UNOPA. Beneficiarii sunt sprijiniţi în vederea finalizării procesului de diagnosticare şi acces la tratament.
În paralel Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă - ASPTMR va asigura servicii de suport  psihlogic telefonic pentru pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză ce au situaţii sociale dificile astfel încât aceştia să poată urma tratamentul până la vindecare. În cazul tuberculozei tratamentul chimioterapic poate avea efecte adverse brutale care să determine pacientul să renunţe la tratament. Sprijinul acordat de ASPTMR constă în consilierea beneficiarului în aşa fel încât să poată continua tratamentul până la vindecare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu