11 noi decese şi alte 364 de infectări cu SARS-CoV-2 la Galaţi Recomandat

Joi, 30 Septembrie 2021 14:42
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, joi, 30 septembrie 2021, au fost înregistrate 30.765 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 364 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.
Din numărul nou de persoane infectate, 27.993 au fost declarate vindecate (102, în 24 de ore) şi 1.032 au decedat, 11 decese au fost confirmate în ultimele 24 de ore.
„În ultimele 24 de ore au fost raportate 11 decese. Este vorba despre 11 pacienţi - şase femei de 39, 50, 54 ,69, 75 şi 77 de ani şi de cinci bărbaţi de 68, 70, 41, 84 şi 88 de ani - confirmaţi cu SARS-CoV-2. Zece dintre pacienţi nu erau vaccinaţi împotriva COVID-19. Femeia de 75 de ani, cu multiple comorbidităţi, era vaccinată cu Jhonson&Jhonson (31 august)“, informează Prefectura Galaţi.
Până joi, în judeţ, au fost efectuate 215.440 de teste (1.325, în 24 de ore), 740 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 1 în carantină instituţionalizată, 1.449 în izolare la domiciliu, iar 290, în izolare instituţionalizată.
În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 29 septembrie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.410 persoane (460 prima doză, 79 doza 2 şi 871 doza 3). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul Patinoar I - 311 (76 prima doză, 24 doza 2 şi 211 doza 3).
„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 229.238. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 102.780. Totodată, 18.918 persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 3.400 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2, iar 1.360 de persoane au primit şi cea de a treia doză. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galaţi.
Având în vedere creşterea alarmantă a numărului de infectări, este de aşteptat ca, în zilele următoare, municipiul Galaţi să intre în scenariul roşu - incidenţa cazurilor este astăzi, 30 septembrie 2021, 2.92, ceea ce atrage de la sine noi restricţii pentru populaţie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu