Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Galaţi au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini. Patru cetăţeni străini au fost depistaţi cu şedere ilegală, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de…
Comunitatea academică Danubius anunţă decesul prematur al Fondatorului universităţii, Benone Puşcă (1935 - 2022), după o suferinţă scurtă, dar necruţătoare. "O boală „parşivă”, cum îi plăcea acestuia s-o numească, i-a marcat ultimii ani de viaţă, diminuându-i puterile fizice, nu însă…
S-au încheiat lucrările de modernizare la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” (nr. 11), din cartierul Ţiglina III, în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 11,5 milioane de lei, informează Primăria municipiului Galaţi. „Investiţiile în educaţie sunt o prioritate…
Femeia de 44 de ani care a murit în cumplitul accident produs în această dimineaţă, miercuri, 07 septembrie 2022, între localitățile Smârdan și Schela din județul Galați, era cadru didactic la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din comuna Schela. Corceovei Elena (foto…
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunţă că pentru continuarea lucrărilor de montare a tablierului la podul hobanat al Drumului de Centură, traficul pe DJ251, în imediata apropiere a podului, va fi deviat pe o rută ocolitoare, pe o distanţă de aproximativ…
Primăria municipiului Galaţi informează că a lansat în licitaţie contractul de achiziţie publică pentru obiectivul „Modernizare Bulevardul George Coşbuc, Etapa I - lucrări drum şi reţele edilitare apă-canal - proiectare şi execuţie”, valoarea estimată a investiţiei fiind de 63.928.288 de…
Accident rutier mortal, în această dimineaţă, miercuri, 07 septembrie 2022, la ora 07.45, pe DJ251, între localităţile Smârdan şi Schela, din judeţul Galaţi, la km 70. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au stabilit faptul că, o femeie, în vârstă…
Potrivit Distrigaz Sud Reţele, în zilele de 07 şi 08 septembrie 2022, trei zone din municipiul Galaţi vor rămâne fără gaz, până la 8 ore. Este vorba despre strada Spătarului (data: 07.09.2022; ora: 08.30 - 16.30; motivul: remediere post reglare),…
Primăria municipiului Galaţi informează că a lansat în licitaţie contractul de achiziţie publică pentru obiectivul „Renovare integrată – Reabilitare imobil str. Domnească nr. 24 - proiectare şi execuţie”, cu o valoare estimată de 17.854.977 lei fără TVA, data limită pentru…
Poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi şi ai Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, în colaborare cu reprezentanţii Regiei Autonome Registrul Auto Român (RAR), au desfăşurat, sâmbătă şi duminică (3 şi 4 septembrie 2022) în judeţul Galaţi, o acţiune care a avut ca…
Un şofer al unui bolid cu mulţi cai putere a intrat din plin în spatele unui autoturism şi a băgat în spital persoanele care se aflau în maşina lovită. Accidentul s-a petrecut în localitatea Şiviţa, astăzi, în jurul orei 11.00.…

Copac prăbuşit peste 3 maşini parcate, în Micro 17

Scris de Duminică, 04 Septembrie 2022

 Astăzi, deşi vântul nu a fost foarte puternic, un copac uscat s-a prăbuşit, în Micro 17, peste trei autoturisme parcate. Nu a fost rănită nicio persoana şi niciuna dintre maşini nu a suferit pagube majore. Incidentul a avut loc pe…

Incendiu într-un bloc din Micro 17

Scris de Duminică, 04 Septembrie 2022

Incendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un bloc din  municipiul Galaţi. Deşi a fost o degajare mare de fum ca urmare a izbucnirii incendiului, autorităţile nu au evacuat ceilalţi locatari din blocul situat în cartierul Micro 17. În apartament…
Grădina Publică a fost luată cu asalt de gălăţeni, timp de 4 zile, cât timp s-a desfăşurat, la Galaţi, Street FOOD Festival Galaţi 2022.  În fiecare zi, inclusiv în zilele când a fost vremea puţin mai mohorâtă, mii de oameni…
În perioada ianuarie-iulie 2022, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați au fost încadrate în muncă 2.206 persoane, dintre care 930 femei. Din totalul…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă, 03 septembrie 2022, noi avertizări de tip cod galben şi portocaliu de ploi  însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru sudul şi sud-estul ţării, inclusiv pentru Galaţi. Codul galben este valabil între orele…
Miercuri, 31 august, în cadrul programelor eparhiale adresate elevilor pe perioada vacanței de vară, un număr de 30 de copii din parohiile Liești și Bucești, județul Galați, au participat la activitatea intitulat㠄Pelerini pe bicicletă”. Grupul de copii, însoțit de…
Pentru seria a XIII-a de tratament balnear din data de 15.09.2022, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-a repartizat un număr total de 199 de bilete de tratament balnear. "Repartizarea biletelor de tratament balnear către beneficiari s-a realizat în…
Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru. "Deși statistica ne arată că numărul accidentelor rutiere…
Autoritatea Vamală Română anunță că va relua la începutul lunii septembrie 2022, procedura de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor publice.Procedura vizează 194 de posturi dintre care: 22 posturi din cadrul aparatului propriu al Autorității Vamale Române, 25…
UPDATE: A fost numită echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Detalii AICI! .................................................................................................................................................... Astăzi, 31 august 2022, au expirat mandatele tuturor celor aflaţi la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Galați care nu au dat concurs pentru funcţia ocupată şi…
100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 19.000 lei, au aplicat poliţiştii locali în cadrul unui plan de măsuri - „Siguranţa stradală - prioritate zero”, care s-a derulat pe raza municipiului Galaţi, având ca obiectiv principal asigurarea unui climat…
În cursul zilei de marți, 30 august 2022, în jurul orei 18.35, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat pe DN 25, în comuna Ivești, un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Galați, care a condus…
O femeie de 33 ani și un copil de trei ani din județul Galați au ajuns la spital, după ce au fost răniți într-un accident rutier petrecut în comuna Matca, a informat marți, 30 august 2022, Inspectoratul de Poliție Județean…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi anunţă că două asocieri de firme se află în cursa pentru realizarea studiului de fezabilitate a drumului Transregio care va lega Galaţiul de Autostrada Soarelui. "O rută rapidă şi sigură către Autostrada Soarelui. Este dorinţa…
În urma apelului telefonic primit de la Poliția Locală Tecuci pe telefonul de permanență al GNM - Comisariatul Județean Galați, s-a efectuat o acțiune de inspecție și control în vederea verificării societății care deține vidanja depistată că a descărcat ape…
Street FOOD Festival se întoarce la Galați cu decoruri inedite, gusturi noi și băuturi fresh care sunt gata să-ți dea pe spate papilele gustative. În perioada 1-4 septembrie, iubitorii bucătăriei tradiționale și internaționale vor putea degusta preparate delicioase alături de…
În perioada 26-28 august 2022, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la comiterea de către persoane necunoscute a trei infracţiuni de tâlhărie, pe raza cartierelor Ţiglina I şi Micro 19, din municipiul Galaţi. În toate cele trei cazuri, victimele au…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism declarat ca fiind furat din Ucraina. Astfel, în data de 26 august 2022, în jurul orei…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. Astfel, în data de 27 august 2022, în jurul…
Pagina 2 din 473