×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Prinşi cu iepurii în portbagaj

Scris de Marți, 15 Octombrie 2013

În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii din comuna Bereşti-Meria, în urma verificării unor informaţii, au depistat pe un fond de vânătoare de pe raza localităţii Bereşti, ce aparţine…
Premierul Victor Ponta i-a felicitat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Astronomiei, pe astronomii Ovidiu Tercu şi Alex Dumitriu, care au descoperit stelele Galaţi V1 şi Galaţi V2, singurele ce poartă nume româneşti. "Astăzi de Ziua Internaţională a Astronomiei îi felicităm…
De luni, timp de trei zile, se desfăşoară greva japoneză cu tricolor în piept şi în spitalele gălăţene. Măsura a fost luată de Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate la cererea Federaţiei Sanitas. Din Coaliţie fac parte, pe lângă Federaţia Sanitas şi…

Lecţie de solidaritate

Scris de Miercuri, 16 Octombrie 2013

Acesta a fost subiectul sui-generis a mesei rotunde intitulată „Voluntariatul, de la provocare la necesitate”, găzduită de Cercul Militar Galaţi, organizată sub patronajul Asociaţiei Suport Medical Activ, al cărei preşedinte este dr. Marcela Dragomir, care a mulţumit tuturor celor care…

Dorel a sechestrat două fete

Scris de Miercuri, 16 Octombrie 2013

Patrula de jandarmi aflată în misiune pentru combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Galaţi, a fost direcţionată în jurul orei 22.00 de către dispecerul 112 în zona străzii Siderurgiştilor, la blocul SD4A, întrucât o persoană sesizase faptul că două tinere…
În data de 14 octombrie, în jurul orei 22.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul ucrainean S.Y., în vârstă de 36 de ani, conducând…

Voia să fure o verighetă

Scris de Miercuri, 16 Octombrie 2013

Patrula de jandarmi aflată în misiune pe raza municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a sustras din incinta unei bijuterii o verighetă şi doreşte să părăsească magazinului fără a o achita. Deplasându-se la faţa…

Copil uitat în căruţă, dispărut ore în şir

Scris de Miercuri, 16 Octombrie 2013

Un copil de 1 an şi 11 luni din Toflea a fost dat dispărut luni după-amiază de către bunica lui. Femeia a spus că băiatul a dispărut de la marginea unei păduri situate pe raza localităţii Toflea. Din primele verificări…

Accident grav pe str. Oţelarilor

Scris de Miercuri, 16 Octombrie 2013

Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD la Bucureşti după ce a suferit leziuni severe, fiind victima unui accident rutier. Bărbatul şi o fetiţă în vârstă de aproape 8 ani…

Apaterm nu va intra în faliment

Scris de Joi, 17 Octombrie 2013

Aceasta a fost decizia luată marţi după amiază de către magistraţii Tribunalului Galaţi, aceştia respingând cererea celor de la Electrocentrale de a constata faptul că nu s-au realizat la termen măsurile prevăzute în programul de reorganizare, lucru care ar fi…

Axis Libri: muzică şi carte

Scris de Joi, 17 Octombrie 2013

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi organizează astăzi, la ora 17.00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu”, la sediul central. Evenimentul va cuprinde mai multe momente deosebite. Primul va consta în lansarea ultimelor…

Şefia Ecosal, bătută în cuie azi

Scris de Joi, 17 Octombrie 2013

Interimatul lui Ionuţ Pucheanu la conducerea Ecosal, societate aflată în ograda Primăriei, s-a terminat, azi urmând să aibă loc concursul pentru ocuparea postului de director general. Este posibil ca Ionuţ Pucheanu, care a fost susţinut de social-democraţi pentru ocuparea interimară…

Stiri

Scris de Joi, 17 Octombrie 2013

Prins la furat porumbPoliţiştii din comuna Priponeşti au depistat doi tineri de 27 ani, ambii din comuna Ghidigeni, care transportau cu o căruţă porumb sustras din zona barajului, din apropierea comunei Priponeşti, creând un prejudiciu de aproximativ 100 lei. Poliţiştii…

CNVA e ZEN!

Scris de Joi, 17 Octombrie 2013

În perioada 10-12 octombrie, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” a sărbătorit Ziua Educaţiei Nonformale. Deşi deschiderea către nonformal, ca o componentă inovatoare şi complementară a educaţiei formale, s-a conturat până acum în diverse activităţi, 2013 este primul an în care peste…

Trei kilograme de aur confiscate

Scris de Vineri, 18 Octombrie 2013

Peste 3.000 de grame de bijuterii din aur au fost confiscate de poliţiştii de investigare fraude. „Poliţiştii de investigare fraude au efectuat un control la o societate comercială care are ca obiect de activitate comercializarea bijuteriilor din aur şi a…

Dosar penal pentru braconaj

Scris de Vineri, 18 Octombrie 2013

În data de 16 octombrie, în jurul orei 9.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, au depistat în zona kilometrului 157 al fluviului Dunărea, patru bărbaţi într-o barcă, care pescuiseră, cu ajutorul a două…
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” le-a pregătit gălăţenilor o surpriză, chiar înainte de începerea Festivalului Naţional de Comedie - sâmbătă şi duminică, începând cu ora 19.00, va avea loc premiera spectacolului "Antidotul", o piesă scrisă de Raffy Shart, în regia lui…

Spargere la Cantina Studenţilor

Scris de Vineri, 18 Octombrie 2013

La cât de mare e sărăcia şi ţinând cont de amplasarea campusului studenţesc, dar şi lipsa unui post de poliţie, nu mai miră pe nimeni că hoţii au furat carne de la cantină. În timpul nopţii, două persoane au sustras…
Volumul "Gargoyle" semnat de colega noastră din presă, Nicoleta Onofrei, este cea de-a cincisprezecea cArtESENÞÃ de poezii care va fi lansată vineri, 25 octombrie, la mansarda Centrului Cultural "Dunărea de Jos". Nicoleta este binecunoscută în mediul scriitoricesc gălăţean, ea fiind…

Ştiri...pe scurt

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2013

Hunedorean prins la fiurat televizoare în Buciumeni Poliţiştii din comuna Buciumeni au fost sesizaţi de un localnic despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras un televizor color. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au…

„Regina toamnei, crizantema”, la Grădina Botanică

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2013

Joi, 24 octombrie 2013, începând cu ora 11.30, Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va vernisa cea de a XI-a ediţie a expoziţiei temporare „Regina Toamnei, Crizantema”, manifestare care îşi propune să aducă în…
„Ziua europeană a Justiţiei Civile”, eveniment intrat în tradiţia instanţelor judecătoreşti, reprezintă o oportunitate pentru sistemul judiciar de a-şi face cunoscută activitatea şi un bun prilej pentru gălăţeni de a se informa în legătură cu modul în care funcţionează instanţele…
Tehnicianul Oleg Fulga, care a prezenat publicului gălăţean expoziţia „Ceramica – de la tehnică la artă”, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, a câştigat un concurs internaţional de creaţii artistice din ceramică, organizat de concernul VITA, producător…

Festivalul Naţional de Comedie şi-a deschis porţile

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2013

Deschiderea Festivalului Naţional de Comedie a avut loc luni seară la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", eveniment marcat prin acordarea premiilor pentru concursul de dramaturgie şi spectacolul "39 de trepte", oferit de Teatrul Notarra din Bucureşti. "Ne bucurăm că am reuşit…

Dacă e joi, e Axis Libri

Scris de Joi, 24 Octombrie 2013

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi organizează azi, de la ora 17.00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu”, la sediul central. Evenimentul va cuprinde mai multe momente deosebite: Vasile Ghica în Antologia dell'aforisma…
Ministrul Transporturilor, liberala Ramona Mănescu, participă azi la conferinţa „Dunărea - Perspective de dezvoltare”, care va fi găzduită de la ora 10.30 la Parcul de Soft, anunţă conducerea AFDJ Galaţi. Ministrul Ramona Mănescu va fi însoţită de subsecretarul de stat…
Ieri dimineaţă, 30 de elevi din clasa a XI-a F, de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” au participat la împachetarea alimentelor în sacii pregătiţi pentru beneficiarii PEAD din Galaţi. Coordonaţi de dirigintele clasei, profesorul Cătălin Mogoş, tinerii gălăţeni au pregătit,…

Anabolizante confiscate la Frontiera Oancea

Scris de Joi, 24 Octombrie 2013

Echipa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit în bagajele personale ale unui cetăţean bulgar 8.000 tablete şi 20 fiole anabolizante. În data de 22 octombrie, în jurul orelor 17.30, s-a prezentat în Punctul de…

Bătaie în sala de clasă

Scris de Joi, 24 Octombrie 2013

Şi-au aruncat cuvinte grele, s-au insultat, apoi unul l-a împins şi lovit pe celălalt până a fost nevoie de intervenţia ambulanţei. S-a întâmplat într-o clasă a Liceului Auto din Galaţi. Doi elevi de clasa a XII-a s-au luat la bătaie…
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi are de acum înainte o nouă autospecială pentru descarcerarea grea şi primul ajutor. Cu noua autospecială se pot efectua operaţiuni de descarcerare ce implică locomotive sau camione ori TIR-uri, deoarece maşina poate ridica până…
O localitate din landul Bavaria a găzduit un seminar care a avut ca temă apa menajeră reziduală precum şi staţiile de tratare a apei, investiţii care în Galaţi au fost făcute cu ajutorul fondurilor europene, seminar la care au participat…

„Noaptea în Bibliotecă la Galaţi”

Scris de Sâmbătă, 26 Octombrie 2013

În perioada 26-27 octombrie, între orele 14:00 – 00:30, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, cu sprijinul Consiliului Judeţului, Consiliului Local şi Primăriei Galaţi, organizează „Noaptea în Bibliotecă la Galaţi”, eveniment cultural aflat la cea de a III-a ediţie, care se adresează…
Comunitatea Elenă din Galaţi organizează, în perioada 24-26 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Elenismului din România, un eveniment desfăşurat sub egida Ambasadei Greciei la Bucureşti. Astfel, gălăţenii sunt invitaţi să ia parte…

Ştiri...pe scurt

Scris de Sâmbătă, 26 Octombrie 2013

Încarcerat în vederea executării pedepsei Poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri au depistat un tânăr de 31 ani, din comuna Măstăcani, pe numele căruia Tribunalul Galaţi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani, pentru complicitate…

Ziua Armatei Române, marcată prin expoziţii de armament

Scris de Sâmbătă, 26 Octombrie 2013

Pentru a marca Ziua Armatei Române, Muzeul de Istorie Galaţi va organiza mai multe acţiuni astăzi, începând cu ora 13.00, la sediul din strada Domnească: prezentarea exponatului lunii - pistol mitralieră german MP 40, o armă utilizată de trupele germane…
Creşterea numărului de viroze respiratorii la nivelul întregului judeţ se resimte mai ales în ceea ce priveşte copiii din grupele de vârstă 5-14 ani şi 2-4 ani, de unde provin cele mai multe cazuri. Evident că acest lucru se vede…
Pagina 398 din 403