27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A furat o maşină, nu avea permis, a băut, a avariat o maşină şi avea şi un brici asupra lui. Sunt cele cinci infracţiuni pe care le-a comis un adolescent de 17 ani din Galaţi. Totul a început dimineaţa devreme, când o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3, în timp ce se afla în serviciul de patrulare în cartierul Micro 19, a observat un autoturism care avea un mers sinuos.
„Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul autoturismului a executat o manevră de mers înapoi, avariind un alt autoturism parcat. După impact, suspectul a părăsit autoturismul, fugind spre Piaţa Micro 19, dar a fost prins şi imobilizat de către poliţişti. Trecându-se la legitimarea suspectului, poliţiştii au constatat că este un adolescent de 17 ani din Galaţi, iar cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra sa a fost găsit un brici cu lama de 25 cm. Adolescentul a fost condus la sediul secţiei, iar în urma audierilor poliţiştii au stabilit că autoturismul fusese furat de pe o stradă din municipiul Galaţi, iar cu ocazia verificării în bazele de date a reieşit că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme. Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul a fost de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care adolescentul a fost condus la Spitalul Judeţean Galaţi în vederea recoltării probelor biologice”, a precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Adolescentul a fost introdus, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi, procurorii dispunând ulterior cercetarea sa în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, distrugere, port ilegal de armă albă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.


Articole înrudite

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică cod galben cu in ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi