23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-port au descoperit ascunse şi nedeclarate peste 36.000 de ţigarete pe un şlepmotor sub pavilion Ucraina.
În ziua de 10 iulie, în jurul orelor 09.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-port, pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului de frontieră în tranzit, pe sensul de intrare în ţară, şlepmotorul M.G. sub pavilion Ucraina având în convoi 6 barje încărcate cu îngrăşăminte, cocs şi pelete, cu destinaţia portul Linz din Austria. În urma controlului efectuat, echipa comună formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse şi nedeclarate, într-un spaţiu greu accesibil, situat sub scările de acces care fac legătura între punte şi magazia de alimente a şlepmotorului, 36.400 de ţigarete mărcile Armada şi Navigator, de fabricaţie Rusia, care aparţineau cetăţeanului ucrainean A.S. în vârstă de 58 de ani, bucătar pe nava respectivă.
Acesta a declarat că a achiziţionat ţigările cât timp nava s-a aflat în revizie, înaintea plecării în cursă, intenţionând a le comercializa în portul de destinaţie.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 14.560 lei în vederea confiscării, iar cetăţeanul ucrainean a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Articole înrudite