27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tecuci: Prinşi la pescuit fără permis şi cu unelte interzise
Tecuci: Prinşi la pescuit fără permis şi cu unelte interzise

Mai multe persoane au fost depistate de jandarmii din Tecuci pescuind fără permis sau cu unelte interzise. Persoanele au fost sancţionate contravenţional, iar uneia dintre ele i-a fost întocmit un dosar penal.

Duminică, 15 ianuarie, în jurul orei 09:30, echipajul de jandarmerie aflat în acţiune punctuală în zona Barajului Cârlomăneşti a observat mai multe persoane care pescuiau de pe baraj, iar în momentul solicitării permiselor de pescuit, o parte dintre aceştia au declarat că nu deţin documente, motiv pentru care au fost sancţionate contravenţional şi îndepărtate din zona barajului.

Jandarmii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.700 lei, pentru pescuit fără permis, refuz de prezentare a documentelor legale şi pescuit cu alt tip de unelte decât cel legal.

În aceeaşi zonă jandarmii au observat şi un bărbat care la vederea oamenilor legii a încercat să scape de două unelte de pescuit tip „japcă”, interzise la folosire. Bărbatul a fost identificat de jandarmi ca fiind din judeţul Vrancea şi a recunoscut că folosea cele două unelte deoarece îi era mai uşor să prindă peştele. Uneltele au fost confiscate de jandarmi, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare.


Articole înrudite

Peste 1300 de pompieri, militari şi jandarmi acţionau joi, 26 septembrie 2024, cu 200 de utilaje p ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi