28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sindicaliştii de la Solidaritatea şi-au arătat azi sprijinul faţă de greva angajaţilor fostei fabrici de ţevi sudate, purtând la poarta unităţii pancarte în care anunţau că sunt alături de aceştia. Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor din România anunţă, prin vocea preşedintelui Gheorghe Tiber, faptul că se solidarizează cu greva salariaţilor de la ArcelorMittal TubularProducts, pe care o consideră pe deplin justificată, deoarece oferta salariala a patronului acestei unităţi este una ridicolă şi neconforrnă cu volumul de muncă depus de angajaţi, cu rezultatele obţinute de acesta şi chiar cu nevoile personale si familiale ale oamenilor. Reamintim că vineri este a doua zi în care angajaţii fostei fabrici de ţevi sudate se află în grevă generală, aceştia fiind nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii conducerii nu le acceptă solicitarea de majorare cu 200 de lei a salariilor, oferind în schimb doar un bonus în 2 etape. „Sindicatul Solidaritatea dezaprobă «politica unitară» a grupului ArcelorMittal Galaţi în ceea ce priveşte stoparea investiţiilor tehnologice, dar şi în forţa de muncă din unităţile deţinute în România şi consideră că acest comportament nedemn, chiar jignitor la adresa lucrătorilor, a fost şi este constant susţinut de întreaga clasă politică iresponsabilă din România, în detrimentul ţării şi în interes personal sau
de grup. Sindicatul Solidaritatea îi îndeamnă pe toţi lucrătorii din ArcelorMittal România să ridice capul şi să protesteze şi să solicite, atât instituţiilor publice, cât şi patronului şi administraţiei, elaborarea de politici şi programe coerente nu numai de menţinere, dar şi de dezvoltare a unităţilor, «dăruite» cu multă uşurinţă patronilor străini, în sensul garantării locurilor de muncă pe termen mediu şi lung, precum şi a unor venituri rezonabile, raportate la binomul munca depusă - rezultatele obţinute”, susţine Gheorghe Tiber. Sindicatul mai comunică că oferă sprijin logistic, fizic şi juridic angajaţilor fostei fabrici de ţevi sudate, precum şi organizatorilor grevei generale, cu privire la întreaga problematică generată de un asemenea protest, pentru buna gestionare a grevei generale. „Cu plecaciune şi respect pentru aceşti inimoşi salariaţi, circa 90 din 170, care dovedesc celor 8.000 de salariaţi ai Sidex că există şi oameni cinstiţi şi curajoşi, gata să lupte pentru drepturile lor şi ale familiilor acestora”, este mesajul transmis de liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.


Articole înrudite