28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Biblioteca „V.A. Urechia” se alătură şi ea programului ”Şcoala Altfel” printr-o serie de evenimente în colaborare cu diferite şcoli din Municipiul Galaţi. „Biblioteca este una din cele mai importante instituţii colaboratoare pentru realizarea activităţilor educaţionale şi care, alături de scoală, reuşeşte, sperăm, să sădească şi să amplifice dragostea pentru carte de la cea mai fragedă vârstă. În fiecare an, luna aprilie este bogată în evenimente şi manifestări culturale, motiv pentru care am putea-o numi «Biblioteca altfel»”, au explicat reprezentanţii bibliotecii. Astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, care coincide cu ziua de naştere a marelui scriitor şi poet danez Hans Christian Andersen, Biblioteca realizând o săptămână de manifestări dedicată acestui eveniment. Astfel, în perioada 2- 6 aprilie se va organiza campania de înscriere la bibliotecă „Vreau să devin cititorul Bibliotecii”, dar şi expoziţia de carte „Cărţile - nestemate de lectură”. În acest program vor fi incluse activităţi şi vizite de promovare a instituţii şi a serviciilor pe care le oferă Biblioteca „V.A. Urechia”.


Articole înrudite