Mii de kilograme de produse de îmbrăcaminte ce poartă denumiri de mărci celebre, dar contrafăcute în România, au fost confiscate ieri de poliţiştii gălăţeni. Acţiunea a însumat 16 descinderi în 7 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Cele 16 percheziţii desfăşurate simultan în Iaşi, Paşcani, Botoşani, Roman, Bârlad, Brăila, Galaţi, Tecuci şi municipiul Bucureşti au avut ca scop probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate că produc articole de îmbrăcăminte ce poartă denumiri de mărci protejate, pe care ulterior le comercializează. „Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor - IGPR, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Brăila şi ai DGPMB şi cu sprijinul Serviciul de Informaţii şi Protecţiei Internă, au desfăşurat o amplă acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate că produc articole de îmbrăcăminte, ce poartă denumiri de mărci protejate, pe care ulterior le comercializează. Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Cele mai multe percheziţii, opt la număr, au avut loc la Iaşi. Suspecţii depistaţi vor fi aduşi, pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.
În urma percheziţiilor efectuate au fost indisponibilizate peste 5.000 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute, atât de la fabrică cât şi din magazinele de desfacere”, a precizat cms. Cristina Tatulici, din cadrul IPJ Galaţi. De la un punct de lucru din Galaţi s-au scos sumedenie de saci cu haine contrafăcute. Unii clienţi nici nu realizau că dau bani pe produse contrafăcute, chiar dacă erau câte 2 etichete, deoarece doar preţul conta. „Am dat 10 lei pe tricou şi mi se pare bun ca şi calitate. Vreau acum doar să îl schimb ca mărime”, spunea o cumpărătoare care încerca să schimbe marfa luată chiar în timp ce magazinul era percheziţionat.
Toţi cei implicaţi sunt aduşi la sediul IPJ Galaţi, poliţiştii gălăţeni fiind cei care au descoperit filiera. Printre principalii suspecţi se numără patronul fabricii de textile din Iaşi, suspectat că unitatea lui era cea care producea şi distribuia contrafacerile. Din informaţiile deţinute de poliţişti, din fabrica ieşeană plecau către celelalte locaţii, considerate puncte de lucru, îmbrăcămintea contrafăcută.