Chiar în seara de Rusalii, patru persoane, trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 21 ani şi un minor de 16 ani, toţi din comuna Bereşti-Meria, au fost depistaţi de poliţiştii din localitate în timp ce transportau ovăz cu trei căruţe. „Cei patru au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma audierilor s-a stabilit că ovăzul a fost sustras de pe raza comunei, de pe un teren care aparţine unei societăţi comerciale. Prejudiciul creat, în valoare de 1.000 lei, a fost recuperat în proporţie de 50%, iar cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat Bogdan Cojocaru, din cadrul IPJ Galaţi.