27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cel puţin asta se poate spune în cazul străzii Aurel Vlaicu, unde conducta de apă subterană a suferit o avarie pentru a doua oară în decurs de câteva săptămâni. Prezent la faţa locului, directorul tehnic al Apă Canal, Niţă Podaru, ne-a declarat că porţiunea de conductă avariată a fost cea de la intersecţia străzii Năruja cu Aurel Vlaicu şi că angajaţii societăţii au lucrat la remedierea avariei. „Pe strada Aurel Vlaicu nu au fost efectuate lucrări ISPA decât la reţeaua de canalizare, nu şi la reţeaua de apă, conductele nefiind modernizate. Acum câteva săptămâni a avut loc o avarie la aceeaşi conductă de apă de pe Aurel Vlaicu, dar pe altă porţiune. Acum am efectuat lucrările de izolare a găurii apărută în conductă, conducta a fost termoizolată, iar locuitorii au apă”, ne-a declarat  ieri, în jurul orei 10, directorul Niţă Podaru.
Reprezentanţii Primăriei Galaţi au anunţat ieri dimineaţă, prin intermediul biroului de presă, că Apă Canal a informat la ora 7:30 Primăria Galaţi despre o avarie survenită pe strada Aurel Vlaicu, segmentul dintre intersecţia cu strada Năruja şi prelungirea străzii Alba Iulia, şi că în acel moment blocurile cuprinse între strada Aurel Vlaicu şi strada Aviatorilor nu sunt alimentate cu apă. „Apă Canal izolează porţiunea de conductă avariată, urmând să realimenteze consumatorii afectaţi de întrerupere în jurul orei 10.30. Ulterior, va urma decopertarea străzii şi reparaţia la conducta avariată. Primarul Marius Stan a cerut Apă Canal o informare asupra stării reţelei de apă din zonă”, se arată în comunicatul de presă remis ieri dimineaţă de către biroul de presă al Primăriei. Þinând cont de faptul că recent a mai avut loc o avarie pe aceeaşi conductă de apă de pe strada Aurel Vlaicu, poate era binevenit ca primarul Marius Stan să fi cerut încă de atunci o informare privitoare la starea reţelei de apă din zona respectivă. Rămâne de văzut ce măsuri vor putea fi luate pentru ca această conductă de apă să nu mai plesnească şi a treia oară. Conform unui comunicat al Primăriei, astăzi vor demara lucrările de decopertare a străzii şi reparare a conductei avariate, iar strada Aurel Vlaicu rămâne închisă pe segmentul dintre intersecţiile cu străzile Coteşti şi Năruja, ruta alternativă fiind pe străzile Aurel Vlaicu – Coteşti – Milcov.


Articole înrudite