27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Muzeul de Istorie va lansa astăzi, la ora 12.00, la sediul instituţiei, un proiect cultural adresat persoanelor cu dizabilităţi de vedere, intitulat „Cunoaşte-ţi istoria prin atingere”. Programul este derulat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni - Sf. Gheorghe, Asociaţia Art & Co şi Asociaţia Nevăzătorilor din România, dedicat grupului ţintă din Galaţi, Brăila, Buzău, Vrancea şi Bacău. În cadrul acestuia, vor fi desfăşurate mai multe activităţi, până la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2012. Finanţatorul principal al proiectului este Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). În urma concursului organizat de finanţator, sesiunea II/2012, aria tematică „Activităţi muzeale”, proiectul cultural propus de Muzeul de Istorie Galaţi, „Cunoaşte-ţi istoria prin atingere”, s-a clasat pe locul VI, obţinând 88 de puncte. Astfel, instituţia a primit o finanţare nerambursabilă în valoare de 66.407 lei.

Articole înrudite