28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Accident cu 4 mașini implicate și 3 victime, la Tătarca
Galați: Accident cu 4 mașini implicate și 3 victime, la Tătarca

La data de 8 septembrie 2022, la ora 14:20, Poliția Galați a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național 26, în interiorul localității Tătarca, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 35 ani, din Măstăcani, în timp ce conducea un ansamblu format dintre o autoutilitară cu semiremorcă pe drumul menționat, cu direcția spre municipiul Galați, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un autoturism aflat pe aceeași direcție de mers, ce era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 30 ani, din comuna Ivești, și l-ar fi lovit din spate.
Din impact, ansamblul a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Vînători, pentru a evita coliziunea, a tras dreapta de volan și a acroșat un cap de pod, aflat pe sensul său de mers.

IMG 20220908 WA0034

De asemenea, autoturismul lovit din spate a fost proiectat într-o autoutilitară, condus de un bărbat de 58 ani, din comuna Movileni.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea ușoară a unui număr de 3 persoane, bărbatul de 37 ani și o femeie, aflată pe bancheta față dreapta în acest autoturism și bărbatul de 30 ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți cei patru conducători auto dețin permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
Traficul rutier a fost blocat pentru 50 de minute.
S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut acest eveniment rutier.

Reamintim că tot astăzi în județul Galați, la Șivița, s-a produs un accident grav în urma căruia au fost rănite 15 persoane, după ce un microbuz cu pasageri a fost lovit de un TIR. Detalii AICI!


Articole înrudite