Pasionaţii de darts şi nu numai, au ocazia să-şi arate măiestria la concursul organizat de Clubul Sportiv Twenty Galaţi, care va avea loc în perioada 26 iulie - 16 august, la Jackpot, localul situat vizavi de restaurantul McDonalds.
Concursul, care se adresează atât începătorilor, cât şi celor avansaţi, se desfăşoară pe parcursul a patru etape - dublă piramidă; cel mai bun din 3 leguri (primul la două leguri câştigate), semifinala şi finala, cel mai bun din 5 leguri (primul la trei leguri câştigate). Competiţia va avea loc în fiecare zi de vineri din perioada menţionată, începând cu ora 20.00, iar înscrierea în sesiunea respectivă se face cu o oră mai devreme.
„Desfăşurată sub egida Federaţiei de Darts din România, competiţia îşi propune drept scop atragerea de noi practicanţi din oraşul nostru care, în urma întrecerilor, vor câştiga dreptul de practicare organizat în cadrul clubului şi de participare la competiţiile naţionale şi regionale. De asemenea, concursul doreşte să promoveze darts-ul în Galaţi, care este la început de drum”, ne-a spus Cristian Conciu, preşedintele Clubului Sportiv Twenty Galaţi. Sunt invitaţi toţi cei interesaţi şi, cei care nu dispun de cele necesare, nu trebuie să îşi facă griji, deoarece organizatorii va asigura materialele. Taxa de participare este de 10 lei.