27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campanie anti-vot ilegal la iarmaroc
Campanie anti-vot ilegal la iarmaroc
Poliţiştii gălăţeni au continuat în mediul rural activităţile derulate în cadrul campaniei de informare şi conştientizare „Votează legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”, care se derulează la nivelul M.A.I. în perioada premergătoare şi pe timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui României. „Poliţiştii au discutat cu cetăţenii prezenţi la târgurile organizate în localităţile Pechea, Griviţa şi Tudor Vladimirescu despre consecinţele pe care le implică în plan infracţional şi contravenţional nerespectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Cu ocazia acestor activităţi, poliţiştii au postat 35 de afişe şi au distribuit circa 400 de pliante, cetăţenii fiind informaţi cu privire la pedepsele, cuprinse între 6 luni şi 5 ani, de care sunt pasibili cei care săvârşesc infracţiuni precum promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, votul multiplu sau împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege şi de a fi ales”, a precizat cms. Cristina Tatulici de la IPJ Galaţi. Campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor împotriva fraudelor electorale va continua până la data de 29 iulie 2012, cetăţenii fiind informaţi că, pentru a sesiza o faptă de încălcare a prevederilor legislaţiei electorale, pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112.

Articole înrudite